Copiii premianţi ai Gorjului – Isabela Tudorescu, o dansatoare economistă

559
isabela tudorescuIsabela Tudorescu este în an terminal la Liceul „Ecaterina Teodoroiu”, are 18 ani, şi face dansuri moderne de 3 ani de zile la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu. Aceasta deţine 4 medalii şi mai multe diplome obţinute la concursurile prin ţară cu echipa de dansuri.

De asemenea, tot din aceeaşi perioadă, adolescenta este membră şi a trupei „Revolution”.

Adeptă a unui stil vestimentar casual-sport, tânăra nu cheltuieşte prea mult pe haine, iar accesoriile sale preferate sunt cerceii şi brăţările. Tot pe profil economic, ea îşi va continua şi studiile. „Intenţionez să studiez ASE la Bucureşti, pe specializarea informatică economică, şi voi renunţa o perioadă la dansuri. Dacă în Capitală mi se va mai oferi şansa să dansez, o voi face cu mare plăcere”, ne-a declarat Isabela. Aceasta regretă că nu a avut până în prezent ocazia să studieze pianul, deoarece acum nu vrea decât să se dedice studiilor.
Colecţionară de monede
Încă din anii copilăriei, Isabela Tudorescu a început să colecţioneze monede vechi, ajungând să aibă o colecţie de aproape 100. „Am primit multe de la cunoştinţe care mi le aduceau din străinătate, dar le-am găsit şi eu scormonind prin podul casei bunicilor”, a completat fata.
Aceasta îşi dedică puţinul timp rămas liber ieşirilor cu prietenii la teatru sau pălăvrăgind cu ei pe internet. Părinţii îi sunt cei mai buni prieteni, singura dată când aceştia au fost mai reticenţi fiind în perioada când Isabela s-a înscris la dansuri. Între timp, aceştia au început s-o sprijine în toate obiectivele sale.
Când nu stă numai cu televizorul conectat pe canalele de muzică, adolescenta se uită la buletinele de ştiri, dorind mereu să fie în pas cu toate şi să fie bine informată. Veselă, optimistă, deschisă, sinceră, tânăra ar dori să-şi controleze mai bine timpul şi să fie mai punctuală, dar şi să aibă mai puţină încredere în oameni pentru a nu mai fi dezamăgită de cei pe care îi consideră apropiaţi.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here