Copiii aşteaptă, directorii “uită” – Rechizitele pentru elevii săraci, nedistribuite

154

rechizite_scolareZeci de pachete cu rechizite şcolare zac pur şi simplu în Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj pentru că nimeni nu vine să le ridice.

Rechizitele cu pricina sunt aşteptate de copiii cu posibilităţi materiale reduse încă de la începutul acestui an şcolar, adică din toamnă şi se pare că, pentru unii dintre ei, vor mai întârzia.

Elevii care provin din familii cu probleme financiare au dreptul, prin lege, la rechizite şcolare gratuite. Pachetele pe care aceştia le aşteptau încă de la începerea şcolii au ajuns destul de târziu la sediul Inspectoratului Şcolar. Pe lângă această întârziere se mai adaugă şi nepăsarea unora dintre directorii de şcoli, care nu s-au sinchisit să vină să le ridice nici până în acest moment. Pachetele au ajuns la IŞJ Gorj de luna trecută şi stau înghesuite într-o încăpere în loc să se bucure de ele micuţii ai căror părinţi nu au bani să le cumpere nici strictul necesar.
Directori prea comozi
Directorii unităţilor de învăţământ dau vina pe diferite probleme administrative care au intervenit şi care, se pare, au fost mai urgente decât ridicarea acestor pachete. Inspectorul şcolar general Iustin Paralescu recunoaşte, însă, că de fapt este vorba despre o comoditate a acestora. „Avem pachete de rechizite care nu au fost ridicate. Este vorba, cred, şi despre o comoditate a directorilor, unii dintre ei nu au venit nici până în prezent să le ridice”, a spus inspectorul general.
Peste 12 mii de copii aşteaptă caietele
Un astfel de pachet conţine caiete, pixuri şi alte feluri de rechizite necesare unui copil, în funcţie şi de clasa din care face parte. În judeţul nostru există nu mai puţin de 1 800 de micuţi în clasa I care aşteaptă aceste pachete. Acestora li se mai adaugă şi alţi 4600 de elevi din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, în total în învăţământul primar fiind aproximativ 6 400 de copii care au nevoie de respectivele rechizite. Şi elevi din învăţământul gimnazial beneficiază de aceste ajutoare, numărul acestora trecând de şase mii.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here