Copii speriați de graffiti-ul „Bau – Bau”

1317

Dorința autorităților locale și a unor tineri de a schimba fața unor clădiri „triste” de prin oraș cu ajutorul pasionaților de graffiti a dus la apariția, în ultimele zile, a unor desene extrem de apreciate pe majoritatea pereților luați în vizor de cei pasionați de această artă. Doar în zona fostului liceu de construcții din cartierul CAM mămicile din blocurile învecinate se plâng de faptul că pe perete nu ar fi apărut o operă de artă, ci un adevărat „bau-bau”, care îi sperie pe cei mici și îi ține departe de locurile de joacă. Pictura de dimensiuni uriașe a fost realizată, zilele trecute, pe fațada fostelor ateliere de practică de la liceul amintit, ateliere lăsate de izbeliște și care arată deplorabil. Desenul, care i-a înfricoșat pe cei mici, este văzut de locatarele din zonă ca reprezentând o femeie cu capul crăpat în două, cu două fețe diferite, exprimarea artistică a desenatorului nefiind pe placul acestora.
„E de apreciat că au vrut să facă ceva pentru clădirea asta care și așa, dacă vă uitați pe spatele ei, stă să pice, dar lângă ea, în fața ei, este un părculeț pentru copii. E un loc de joacă, iar copiii de 3 – 4 ani știți ce zic pe după perdele în casă? Că aici e Bau-Baul. Fiind un părculeț pentru copii mici, cred că mai nimerit era să fi fost desenată Albă ca Zăpada și cei 7 pitici sau Punguța cu doi bani. Sunt destule personaje de poveste care puteau fi făcute. Pe doamna asta cu capul spart în două puteau să o deseneze în altă parte. Nu am nimic cu exprimarea artistului, dar locul cred că nu e cel potrivit pentru așa ceva”, povestește o locatară din bloc. Spusele sale sunt susținute de vecinele cu care vine să își supravegheze nepoțeii. „Cine trece pe aici, se oprește și face poză, și apoi râde. E urât, e ca dracu, ca să zic așa. Nici nu mai pot să vin cu nepoata în acest loc de lângă blocul nostru pentru că se sperie copiii”, spune o altă bunică, în timp ce o mămică o contrazice destul de dur. „Nu o fi cea mai frumoasă femeie din lume, dar măcar peretele nu mai e așa de urât ca înainte. Copiii își văd de joaca lor, ai mei nu au treabă cu ce e pe perete. Bine măcar că au făcut ceva cu el și nu l-au lăsat așa urât ca înainte”, afirmă femeia.În oraș există mai multe astfel de clădiri pictate în ultima săptămână de artiști consacrați în domeniu, atât din țară, cât și din străinătate. Cele mai multe sunt apreciate, iar cele considerate de „top” se regăsesc pe peretele școlii „Constantin Săvoiu”, precum și la scena din parcul central, scenă care a renăscut pur și simplu.
Organizatorul festivalului de Artă Stradală, Adrian Oniga, cu susținerea autorităților locale, spune că în acțiunea de pictare a unor pereți au fost implicați inclusiv copii din cartierul Obreja, anul viitor urmând ca și clădiri din această zonă să fie în vizorul artiștilor. „Ne-am dorit să venim foarte mult cu o regenerare urbană, să aducem un zâmbet pe fața locuitorilor din cartierele în care au fost realizate desenele. Vrem însă să transmitem și un mesaj copiilor pentru că în momentul în care vin la școală, văd aceste desene viu colorate, care pot să îi inspire. Știm cu toții că orele de desen, ca și cele de muzică și sport, nu sunt luate în serios la școală, din păcate, dar sperăm ca prin aceste desene să dăm un imbold celor care apreciază acest gen de artă urbană”, a menționat organizatorul.
Gelu Ionescu

2 COMENTARII

  1. Bine c ati gasit exact doua tzaranci sinistre pe care sa le intrebati de valoarea artistica a grafitti urilor! Nici nu i de mirare, de vreme ce sunteti rurali 100%

  2. Poate dacă nu v-ați speria copiii cu bau- bau- l care ii ia când nu sunt cuminți, nu ar avea de ce să le fie frică! Probabil că mai speriate sunt mămicile pentru că nu pot înțelege această formă de artă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here