Cu vreun an în urmă, tânărul maestru Ion Popescu-Brădiceni îşi sărbătorea cei 55 ani de viaţă şi cele 55 de cărţi de poezie, eseistică, critică literară şi critică de artă, de filozofie şi publicistică la Centrul de Cultură şi Artă „C. Brâncuşi”, amfitrion fiind brâncuşiologul Sorin Lory Buliga.
Amicul nostru comun, ca gazdă, era şi moderatorul întâlnirii de suflet, în prezenţa distinsei doamne Gabriela Popescu – consoarta şi inspiratoarea Titanului I.P.-B.(cum îl răsfaţă amicul C. Bunilă), dar şi managerul vieţii şi operei sale. Am expus un eseu propriu despre, ceea ce eu numeam, Omul Gorjului în 55 de cărţi la 55 de ani, sau cam aşa ceva. Era 5 noiembrie 2009 şi acum se sfârşeşte anul de criză 2010. Iată ce mai face şi ce mai gândeşte generosul şi laboriosul care, deşi născut la Târgu Cărbuneşti, nemureşte Brădiceniul copilăriei.
La Brădiceni, nu dau interviuri
– Ar trebui să refuz dialogul cu acela care ne-a refuzat pe mine şi pe scriitorul Ion Căpruciu, când v-am cerut un interviu pe uliţa poeţilor din Brădiceni.
– Iertare, dar eu la Brădiceni nu pot să dau interviuri. Şi nici nu cred că voi face-o vreodată. Clipele trăite la Brădiceni îmi sunt din ce în ce mai puţine şi pe toate la un loc le transform în poezie. Şi le intitulez, an de an, simplu, clar şi pe româneşte, „Serile la Brădiceni”.
Elogiu poetic vinului de Brădiceni
– Cum a fost recolta de struguri anul acesta?
– Contrar tuturor aşteptărilor, şi în toamna lui 2010, via mea şi a lui Dumnezeu în primul rând, a avut rod.
– Un rod bogat sau unul obişnuit?
– … cam vreo 3 damigene şi încă vreo câteva zeci de sticle. Toate păstrate pentru prietenii care-mi vor veni la „Seri” şi pe 8 septembrie 2011.
– Ştiu că, în afară de mine, aveţi degustători de soi…
– O laudă sinceră adusă vinului de Brădiceni, nu numai al meu, ci şi celui produs de prietenul meu Ion Căpruciu, a adus-o marele poet român contemporan Mircea Petean, pe 7 septembrie 2010. Ca pe 8 septembrie, acelaşi an, un alt poet român uriaş – Adrian Al Lui Gheorghe – să-i aducă chiar elogii poetice. Pentru Adrian Al Lui Gheorghe, cu care m-am convorbit în Ajunul Crăciunului, am pus deja deoparte dreptul cuvenit. De altfel, în martie, o delegaţie a scriitorilor gorjeni a fost deja invitată la Piatra Neamţ: Gheorghe Grigurcu, Vasile Ponea şi subsemnatul. Informaţia e de ultim moment, chiar de marţi după amiază. Revista CONTA, a admirabilului nostru prieten Adrian Al lui Gheorghe va reflecta în următoarele luni, din plin, viaţa spirituală şi literară a Târgu Jiului, Gorjului, a Brădicenilor.
Gorjul şi gorjeni în Rugul Aprins
– La ce v-au invitat taman la Piatra Neamţ?
– Va fi un Simpozion Naţional Sandu Tudor, cel care a fost o vreme călugăr chiar şi în Gorj, la Mânăstirea Crasna. Sandu Tudor este unul dintre reprezentanţii străluciţi ai mişcării de la Mânăstirea Antim, din Bucureşti – Rugul Aprins. Mânăstirea Antim îl avea ca Stareţ pe Părintele Agathon(Sandu Tudor pe numele de mirean), iar în mişcare erau Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu, Vasile Militaru, Tudor Arghezi, Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Andre Scrima, actualmente la Paris, autorul cărţii „Mişcarea Rugului Aprins”, o carte extraordinară apărută acum zece ani la editura HUMANITAS. Carte care se mai cheamă şi „Un maestru spiritual în Răsărit”.
– Ca o paranteză, viitorul poet Vasile Voiculescu şi-a început cariera de medic ca stagiar în plasa Ocolul, din judeţul Gorj. Când mai aveţi timp de studente, mai ales, şi de studenţii de la Universitatea „C. Brâncuşi” din Târgu Jiu, unde sunteţi profesor? Mai scrieţi şi altceva decât poezie şi cărţi de filozofie?
– Da. Mai ales de publicistică şi chiar publicistică ştiinţifică. Recent, mai exact în octombrie 2010, în prestigioasa revistă TABOR, scoasă de Mitropolia Ardealului şi condusă de ÎPS Mitropolitul Bartolomeu Anania, una şi aceeaşi persoană cu scriitorul Valeriu Anania, am publicat prima cercetare aplicată semiotic şi hermeneutic pe pictura lui Dobromir ot Târgoviştea(zis şi cel de-al doilea de la Tismana). Titlul cercetării este „O interpretare semiologică şi ostensiologică a picturii murale a lui Dobromir ot Târgoviştea de la Mânăstirea Tismana”. Este efectiv o cercetare în premieră. Mai ales că, cu acest prilej, am lansat un nou concept şi, iertată-mi fie lipsa de modestie, dar asta-i situaţia, cu prilejul respectivei cercetări am lansat şi o nouă disciplină ce s-ar putea configura în veacul acesta – Ostensiotica sau Ostensiologia. Se cuvine să precizez că eu am călcat pe urmele maestrului meu tutelar de la Cluj-Napoca, Florin Maxa. Care a scris o carte intitulată „Ostensiunea” şi a fost editată de Mircea Petean la editura lui LIMES.
– Ştiu că aveţi şi alte izbânzi în anul 2010.
– Dar mi-a făcut plăcere şi celălalt aspect strict literar, mai precis metaliterar, căci graţie şi domniei tale, dar şi propriilor mele relaţii, umane fireşte, am dat drumul unor eseuri şi articole critice în reviste de ţinută naţională „Flacăra lui Adrian Păunescu”, „Oglinda literară”, din Focşani, condusă de scriitorul total Gheorghe Andrei Neagu, „Absolut” din Bucureşti şi în altele.
Nu în ultimul rând, în paginile cotidianului „Gorjeanul” şi în săptămânalul „Gazeta Gorjului” au văzut anul acesta lumina tiparului fie o rubrică de „Atitudini” şi o alte de „Cronici literare”, fie chiar o carte în serial „Moartea şi înmormântarea în Gorjul de Nord”.
Cultura are nevoie de bani, dar şi banii au nevoie de cultură!
– Eseurile politice şi de politologie din „Atitudini” pot constitui substanţa unei cărţi importante.
– Cartea care va cuprinde aceste cronici a găsit deja un sponsor, culmea în persoana unui prieten de la PDL, ca senatorul Ion Ruşeţ, (el însuşi cu înclinaţii poetice, n.m., I.P.) dovadă cu sunt un om care pot să înţeleg, la o adică, aspectul transliterar şi transpolitic al culturii. Cultura are nevoie de bani, dar şi banii au nevoie de cultură. Cartea se va lansa în mai la Festivalul Internaţional de Literatură Tudor Arghezi, ale cărei prime 80 de pagini sunt dedicate numai lui Tudor Arghezi. Cartea se va numi „Fenomenul Columna sau Şcoala de literatură de la Târgu Jiu”. Graţie lui Nicolae Diaconu, în 1992, în revista „Literatorul”, condusă de regretatul Marin Sorescu, am lansat oficial acest concept. L-am susţinut cu încăpăţânare, iată, aproape două decenii. Pentru că el chiar există. Este, dacă vreţi, principala operă a magistrului nostru spiritual din Răsărit, întruchipat providenţial şi în Gorj, în persoana lui Titu Rădoi.
– Pe care l-am cunoscut bine şi, eu însumi, l-am botezat în „Gorjeanul” drept un Titu Maiorescu al Gorjului.
– Şi aşa şi este! Deşi a scris şi a tipărit numai trei cărţi, opera lui cuprinde câteva sute de volume semnate, desigur, de către fiii lui spirituali. De la Aurel Antonie, dacă vrei să mă leg de prima literă a alfabetului, şi până la Gheorghe Vlădoianu – Uke, ca să fie şi ultima literă a alfabetului.
– Îmi aduc aminte că împreună cu regretatul nea Ilie Purcaru, cu care eram coleg la revista „Flacăra”, condusă de redactorul şef Adrian Păunescu, nea Ilie fiind cel mai mare reporter al secolului trecut şi un remarcabil poet al secolului XXI, după mamă cărbuneştean, i-am făcut multe vizite lui Titu Rădoi, de la a cărui moarte au trecut zece ani.
– Nea Ilie Purcaru a lansat prima carte a lui Titu Rădoi şi chiar a publicat-o, în serial, în revista „Ramuri”. Volumul se cheamă „Columnele prezentului”. Elev şi student fiind, când îl vizitam pe unchiul meu şi pe naşul meu şi pe mai bătrânul meu prieten acasă îl găseam corectându-şi reportajele din revista „Ramuri”, al cărei redactor şef era Ilie Purcaru. Îmi aduc aminte de unul dintre ele intitulat „Titanul de la Hobiţa”. Era pentru mine un om de cultură şi de creaţie exponenţial. Şi îi admiram, în tăcere, chipul concentrat pe şpalturi.
Adevărul valorii şi valoarea adevărului
– La un moment dat, intenţionaţi să tipăriţi un „Dicţionar al scriitorilor gorjeni de azi”…
– A devenit asta despre care-ţi vorbesc. Nu mi-a convenit să-i zic „Dicţionar al scriitorilor gorjeni de azi”. Titlul era prea sec! Cum această carte dedicată scriitorilor gorjeni este foarte zgârcită şi selectivă, am încercat să pun la temeliile ei două criterii: adevărul valorii şi valoarea adevărului. Atât şi nimic mai mult. Precizez că e doar volumul 1. Asta ca să nu-mi fac duşmani peste noapte, din senin. Că se pare că am destui. Chiar şi pe sus, pe undeva pe foarte sus. Prin conducerea Uniunii Scriitorilor din România.
Eu n-am încercat nimic altceva decât să ofer o alternativă democratică peisajului literar românesc. Ceea ce a făcut Nicolae Manolescu, pe care de altfel îl respect ca scriitor şi savant, descinde din totalitarismul ceauşist şi comunistoid. A confiscat întreg peisajul literar contemporan cu aşazisul său postmodernism.
Calea oferită de mine a fost confirmată şi urmată de foarte mulţi scriitori români de azi. Cine nu crede să caute pe Google – I.P.-B. – Transmodernism şi va găsi. Şi academicianul Ioan Ţepelea şi eu, şi brâncuşiologul clujean Horia Muntenuş, premiat la Bruxelles pentru o carte de eseuri despre Brâncuşi, şi regretatul Virgil Bulat şi George Vulturescu, Iosif Cheie Pantea, Adrian Dinu Rachieru, Teodor Codreanu şi alţii au făcut, de altfel, demersuri repetate în sprijinul acestei cruciade a transmodernismului.
– La ce mai lucraţi?
– Oricum, am pe masa de lucru cel de-al treilea volum din tetralogia „Serile la Brădiceni”, sub titlul „Creatorul reveriilor”.
– Îmi vorbeaţi mie, în prezenţa amicului Bunilă, şi de un roman. Că şi Adrian Păunescu a publicat unul de dragoste şi mai are două în manuscris. Ce se mai aude cu romanul?
– În curând va apărea romanul semnat de mine şi botezat „Ostrakon 1 – Insula lui Dumnezeu”. Este o trilogie românescă, de altfel, scrisă în paralel cu „Orbitorul” lui Mircea Cărtărescu. Nu sunt singurul romancier care mă încumet la o asemenea aventură ficţională. Tot la Editura LIMES, din Cluj-Napoca, începe să apară şi trilogia „Eşecul cartofilor cruzi” a criticului şi universitarului târgujian Lazăr Popescu.
Băsescu nu are răbdare să citească!
– Cândva, mai cu chef, chestionat pe tema lecturilor sale, preşedintele Traian Băsescu s-a lăudat că a citit un roman de Mircea Cărtărescu, în mandatul trecut, şi s-a apucat de altul, cu acelaşi autor, după ce a ocupat, cum a ocupat, al doilea mandat. Cum comentaţi?
– Apropos de Traian Băsescu. Fiind ziarist la „Gorjeanul”, am participat la un congres al unui partid condus de Petre Roman. Pe atunci, PD-ul era, totuşi, un partid parcă mai onest, iar Traian Băsescu părea chiar normal. Chiar m-am tras în poze cu el. N-am avut bani să le cumpăr, deşi s-au expus în holul Parlamentului. Au rămas pe acolo, pe la sediu. Din păcate, din punctul meu de vedere, cariera lui Traian Băsescu este descendentă şi decadentă.
– Nu mi-aţi răspuns la întrebare…
– Nu-l cred în stare pe Traian Băsescu nici să citească măcar o pagină de roman, darmite 1000. Aici, dă-mi voie să fiu Toma Necredinciosul. Este mult prea ocupat cu intrigile ca să aibă timpul sau răgazul necesar unei lecturi aprofundate. Căci Mircea Cărtărescu este un mare scriitor român şi e mult prea adânc pentru superficialul Traian Băsescu. Îmi asum riscul de a fi, poate, prea subiectiv. Şi dacă greşesc, îmi cer iertare. Chiar vreau să fiu contrazis, printr-o cronică scrisă de Traian Băsescu, dar de el şi nu de acoliţii lui, care să apară într-o revistă obedientă ca „România literară”. L-aş felicita, cu sinceră bucurie!
Ion Predoşanu
