Hristos Domnul se afla în Ierusalim. El primeşte seara târziu o vizită. O vizită neaşteptată. O vizită care, fără îndoială, l-a surprins.Era o audienţă secretă a unui fariseu la Dumnezeu. Pe faţă se ştie ce spuneau, va fi fost interesat şi Iisus ce poate spune unul ca acesta în taină. Cel ce venea n-a vrut să fie văzut de nimeni că vine să-L viziteze pe acest profet contestat de oficialităţile religioase. De aceea a venit pe ascuns noaptea.
Cine era acesta şi de ce se ferea? Avea motive să se ferească? Fiindcă era unul din mai marii Templului, dintre cărturari şi farisei, adică unul cu mare trecere în popor şi cu autoritate, pentru că cei ca el erau consideraţi a fi cei mai fideli observatori ai Legii, evlavioşii învăţaţi.
Era un bărbat venerabil, un bărbat cu minte şi înţelept, cum ar trebui să fie toţi bătrânii. A venit la Mântuitorul Hristos să-I pună câteva întrebări. Spre deosebire de ceilalţi farisei care veneau cu gânduri rele să-L ispitească, să-L prindă în cuvânt şi după aceea să alerge la mai marii cetăţii şi să-L denunţe. Nu. El a venit cu gând foarte curat, ca să afle răspuns la cel puţin o întrebare.
Mai întâi a făcut o declaraţie “Rabi ştiu că eşti învăţător venit de la Dumnezeu”. Iată o declaraţie foarte importantă din partea unui mai mare al Templului din Ierusalim. Iisus trebuia să fie foarte mirat de o asemenea introducere. Desigur putea fi şi o declaraţie de circumstanţă, de captare a bunăvoinţei, dar bătrânul părea mai degrabă sincer decât şiret. Şi înţelept. Şi-a dezvăluit şi numele: Nicodim. Deşi s-ar fi putut teme să o facă. Aceasta denotă încrederea desăvârşită pe care o avea în Iisus. Îşi va fi dat seama că ar putea fi bănuit că a venit să-l întindă o capcană, de aceea a ţinut să-şi motiveze de îndată afirmaţia şi sinceritatea de care era sigur că Iisus s-ar fi putut îndoi: “Căci astfel de semne ca cele pe care le faci Tu nimeni nu le poate face, de n-ar fi Dumnezeu cu el”.
Iată o declaraţie frumoasă, o declaraţie de apreciere a învăţăturilor, a minunilor, a semnelor cu care îşi însoţea Mântuitorul Hristos învăţăturile, care, fără îndoială pe Mântuitorul îl va fi măgulit. Îi va fi plăcut acest bătrân. De aceea a şi acceptat să stea de vorbă cu el şi să-i răspundă la întrebări, să-i dezvăluie nişte lucruri de taină. E de presupus că au discutat mult dar Mântuitorul i-a spus dintr-o dată “adevărat adevărat îţi spun: de nu se va naşte cineva din nou, nu va putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3). Când a auzit bătrânul Nicodim acele cuvinte a rămas cam încurcat. N-a înteles şi I-a întors Mântuitorului întrebarea: “cum poate un om să se nască, bătrân fiind? Poate el oare a doua oară să intre în păntecele maicii sale şi să se nască din nou?”.
Întrebarea lui a fost concretă. Trebuie să recunoaştem că mulţi dintre noi dacă am fi fost în locul lui, probabil am fi întors Mântuitorului aceeaşi întrebare. “Cum să mă nasc din nou?. Noi stim că naşterea se petrece o singură dată”.
Nicodim gândea cu intrumentele gândirii obişnuite. Genul acesta de vorbire, în metafore şi analogii, era practicat şi în textele Vechiului Testament. Dar cel care îl întrebuinţează frecvent şi întotdeauna surprinzător, este îndeosebi Hristos. Nici apostolii nu s-au obişnuit uşor cu el.
Mântuitorul insistă însă. Nu-l lămureşte prea deschis dar insistă cu câteva completări: “Adevărat adevărat îţi spun: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”.
Hristos Domnul folosind cuvintele „naştere din nou” adică din apă şi din duh a dorit să se refere la naşterea prin botez, la naşterea creştină. Naşterea din apă este simbol al curăţirii. Cu apă ne spălăm necurăţia din afară, cea materială. E de înţeles deci de ce apa poate deveni un simbol al curăţirii spirituale. Curăţirea spirituală este o curăţire prin Duhul Sfânt. Ea înseamnă naştere din nou a sufletului.
De aceea noi, ortodocşii, facem botezul cu apă, dar îndată administrăm pruncului Taina Mirungerii prin care transmitem noului botezat Harul Sfântului Duh, adică încreştinăm puterile sufleteşti şi îl facem apt pentru primirea lui Hristos administrându-i Taina Sfintei Împărtăşanii. Acum înţelegem de ce Iisus i-a spus lui Nicodim: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. Aceasta este “naşterea de sus”. Prin aceasta, noul născut a devenit creştin deplin.
Aceasta este „naşterea din nou”, din apă şi din duh pe care n-a înţeles-o la început Nicodim. Cel botezat a intrat în familia creştină. A intrat în rândul celor care se află sub grija, conducerea, îndrumarea, supravegherea şi ajutorul lui Dumnezeu.
Iisus i-a mai spus lui Nicodim: “Precum Moise a înălţat şarpele în pustiu, aşa trebuie să se înalţe şi Fiul Omului”. Ce va fi vrut să zică cu aceasta? Ce legătură are Moise şi şarpele, cu faptul că Iisus era din cer, şi că Nicodim trebuia să se nască din nou?
Să ne amintim: vorbea cu Nicodim. Vorbea cu un cunoscător al Vechiului Testament. Trebuia să-i vorbească pe limba pe care o înţelegea el foarte bine. I-a adus aminte de un episod din Vechiul Testament. L-a atras pe terenul său. Nicodim a fost pus la grea încercare. Tânărul Prooroc îl întrecea în tălcuirea Legii. Era Dumnezeu.
Tot aşa, cum a înălţat Moise şarpele trebuie să se înalţe şi Fiul Omului. Şi cu acelaşi scop. Căci i-a spus în continuare lui Nicodim: “Fiul Omului trebuie să se înalţe ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 15).
Mântuitorul Hristos prin analogia cu şarpele de aramă, a introdus o discuţie despre Sine. Şarpele de aramă era încolăcit la vârf şi avea formă de cruce. Pe o Cruce va fi răstignit Fiul Omului, Hristos la care toţi vor fi chemaţi să privească şi, aşa cum aceia, pe vremea lui Moise, se vindecau de muşcătura şarpelui aşa şi cei care vor privi la Hristos răstignit şi vor crede în El vor primi iertare de păcate, se vor mântui şi vor dobândi viaţă veşnică.
Aceasta este concluzia. În momentul în care Iisus Hristos va fi răstignit pe cruce, la crucea aceasta trebuie să privească toţi, pentru că ea este mijlocul prin care toţi vor fi răscumpăraţi, toţi se vor vindeca de păcate. Toţi? Da: toţi „cei care vor crede”. Cei care vor crede ce? Că El este Fiul lui Dumnezeu şi îşi vor însuşi jertfa Lui.
Şarpele lui Moise din pustiu a fost prefigurarea Crucii Răstignirii şi a izbăvirii prin ea.
Pr. Ioan Cornescu
