Controale şi amenzi pentru angajatorii gorjeni

617

Inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat în ultima săptămână 34 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Deşi nu au fost depistaţi angajatori care să presteze activitate cu persoane fără forme legale de angajare, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale la 11 angajatori, în valoare de 17.500 de lei, amenzile fiind aplicate pentru: neînmânarea către salariat a unui exemplar a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal şi la munca în zilele de sărbătoare legală. Şi echipele de control ale Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au efectuat pe parcursul săptămânii anterioare un număr de 31 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în care au fost depistate 27 neconformităţi pentru care au fost aplicate sancţiuni în cuantum de 16.500 de lei. Principalele nereguli pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, lipsa instrucţiunilor proprii de la locurile de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente, nesemnalizarea echipamentelor electrice, nepurtarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.