Contribuţia generaţiei “columniste“ la dezvoltarea literaturii oltene

262

1. Şcoala de literatură de la Târgu-Jiu, adică un cenaclu numit “Columna”
Presa gorjeană, cea craioveană, critica oficială şi neoficială actuală vorbesc tot mai insistent despre o şcoală de literatură la Târgu-Jiu. Înainte de a demara întreprinderea de faţă, am încercat sentimentul îndoielii,firesc până la un punct.

Dar, precizăm, numai până la un punct.
Punctul acesta poate face revoluţie! Au fost momente faste în evoluţia literaturii gorjene. Nicolae Diaconu scria undeva că doar localismul creator poate emerge noi valori strict autentice.
Şcoli de literatură au tot fost. Şi-or să mai fie! Şcoala ardeleană, Junimea, Semănătorul, Literatorul, Albatros, Cercul de la Sibiu, Grupul de la Steaua, Şcoala de la Târgovişte ş.a.
La Târgu-Jiu nu se poate afirma totuşi despre o “şcoală” propriu-zisă. Dar a existat o mişcare, o emulaţie spirituală, o configurare poetică / poietică oarecum distinctă, desprinsă din “echinoxismul” clujean. Ion Pop a editat o antologie de profil în care, de altfel, Nicolae Diaconu, este prezent. Tot la Cluj îşi efectuase studiile mentorul Cenaclului Columna, Titu Rădoi. Şi tot la Cluj avea să îşi urmeze ucenicia unul din vlăstarele columnismului, Silviu Doinaş Popescu, insugerat romancier şi poet, dar şi jurnalist notoriu pentru o foarte scurtă perioadă, la Gorjeanul.
Aşadar, pas cu pas, intrăm în zona zero a columnismului. Avem cunoştinţă că încă nu e suficient de cunoscut “fenomenul” ca atare. Deşi critici contemporani importanţi s-au străduit să demonstreze contrariul: Gheorghe Gigurcu, Vasile Spiridon, Nicolae Diaconu, Florea Miu, Zenovie Cârlugea, Ion Trancău, Eugen Velican, Lazăr Popescu, Ion Popescu Brădiceni, Ioana Dinulescu, Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru, Al. Florin Țene, Valentin Taşcu, Titu Rădoi, Horia Muntenuş, Mircea Bârsilă, Emilian Marcu, Paul Aretzu, ş.a.
Au reuşit, pare-se.
Lista – am constatat – este aproape de neredat, căci e lungă şi densă. Am rămas nedumerită, căci pe un palier mai sever (hai să-i zicem academic) numele lor nu figurează. Nu m-am lăsat intimidat căci aveam pe masă, într-o ordine strict alfabetică, opera integrală a unor columnişti deja consacraţi. Cărţile lor, unele groase, la propriu, altele subţiri dar esenţiale, mi-au lărgit orizontul de aşteptare şi mi l-au îmbogăţit substanţial.
Dar să reînnodăm firul, pănă acum firav, al Şcolii de literatură de la Târgu-Jiu. Cum să nu se fi consacrat, când, după un ezitant debut, sub “culorile” comunismului, o generaţie întreagă, şi-a impus cuvântul, fraza, etc.? Într-o emisiune a lui Tudor Vornicu, recitaseră cel puţin 5-6 columnişti prin anii 1979-1982. În seria magnifică a Gorjului literar (au apărut douăsprezece numere!), regăsim, cu plăcere, scriitori care ne sunt dragi, fiecare cu sacra lui legendă, fiecare cu revolta lui scriiturală şi discursivă.
I-am cunoscut cu diverse prilejuri şi, din postura-mi ingrată, i-am perceput fragmentar. Alta e impresia generală de acum. Majoritatea sunt membri activi ai U.S.R, filiala din Craiova, o altă majoritate, mai consistentă (s.n.I.P.B.) o depăşeşte numeric şi, credem, chiar axiologic (?!)
Afirmaţia ar putea deranja într-un areal sau în altul de receptare. Ne asumăm riscul cu toate consecinţele posibile. O apariţie recentă, îngrijită de Vasile Vasiescu, şi bazată pe scrierile columniştilor, dedicată lui Constantin Brancuşi, ne reconfirmă ipoteza de lucru. Dar antologii ale columniştilor, sau antologii în care aceştia să fie publicaţi, au tot ieşit de sub teascurile tiparului, la Craiova, la Cluj, la Bucureşti, la Iaşi, la Oradea, la Budapesta, la Roma, la Montreal, la New York ş.a.m.d.
O primă falangă a Cenaclului Columna i-ar cuprinde pe întemeietori, din nefericire neavând o operă de-sine-stătătoare, dar îndemnându-ne la o reflecţie pe marginea destinului scriitorului român în zilele lui Groza, Dej şi chiar Ceauşescu şi totodată la o resituare hermeneutică şi metapoetică (vezi triunghiul tehnosferă, noosferă, poesferă), instituit,salutar, de Al. Husar, în Metapoetica.
O a doua îi are drept stâlpnici (adică drept repere şi modele) pe Jean Rădoi, Titu Rădoi, Constantin Duică, Bică Sterescu, Dumitru Dănău, Grigore Pupăză, Iunian T. Ciobanu, Sergiu Cosciud, Ion Căpruciu, Nicolae Al Lupului, Sabin Popescu Lupu (Sabin Velican) ş.a.
Din păcate nici o istorie a literaturii române, de ieri şi de azi, nici măcar nu-i semnalează. Iată o întâie motivaţie a demersului de faţă. Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Dumitru Micu, Ion Rotaru, Marin Sorescu, Eugen Negrici, Mircea Zaciu, Ion Istrate ş.a (au sărit, căci unii s-au prăpădit n.n.I.P.B.) cu o nonşalanţă inexplicabilă peste ei, frustrându-i pe nedrept de notorietate.
Nu vom proceda de aceeaşi manieră impardonabilă. În schimb o nouă generaţie de critici s-a aplecat, cu sârguinţă, asupra generaţiei de la Cenaclul Columna şi a izbutit să-i scoată în relief caracteristicile: intrinseci şi extrinseci.
În panoplia cu trofee literare,la loc de cinste, par să stea, însetate de recunoaştere măcar naţională dacă nu europeană (deşi tentative în acest sens s-au derulat prin profesorul universitar şi reputatul traducător din şi în italiană Romeo Magherescu-i, prin inepuizabila tălmăcitoare în şi din franceză Paula Romanescu ori prin efortul de suflet şi literă al lui Dumitru Dănău, care a transpus în germană câteva din textele poetice ale columniştilor de la Târgu-Jiu, într-o minunată cărticică de seară, şi ea din păcate nici măcar observată de publicaţiile literare din Oltenia sau de aiurea, cu excepţia „Ramurilor”, vezi pagina semnată de Mircea M.Pop), câteva sute de volume.
Avem prin urmare în bibliotecă Mozaicul lui Aurel Antonie, Cântec mare de petrecut al lui Titu Rădoi, Călătorie spre ceilalţi a lui Nicolae Diaconu, Echinocţiul de fiecare zi al lui Adrian Frăţilă, Viaţa de rezervă a lui Artur Bădiţa, Nebuni de luna plină ai lui Viorel Gârbaciu, Guvernământul general al Genezei al lui Cristian George Brebenel, Oarecum Psalmi ai lui George Drăghescu, Amurgul traversat al lui Lazăr Popescu, Astrolab pentru Steaua Morgana al lui Silviu Doinaş Popescu, Maia a lui Ion C. Gociu, Ostrakonul lui Ion Popescu Brădiceni, La nord de caii sălbatici al lui Ion Căpruciu, volum antologic editat de Mircea Petean la Limes în 2011 ş.a.
Dar columnişti mai sunt : unii vechi clasicizaţi, alţii abia iviţi în zarea post-şi trans-modernismului: Marius Iorga, Mihai Gheorghe Amaradia, Oana Florea, Viorel Surdoiu, Florian Saioc, Marin Colţan, Dumitru Tâlvescu, Costel Dobriţescu, Ion Elena, Liviu Clisu, Elena Roată, Ion Sanda, Romus Roca, Mihaela Mirea, Daniel Murăriţa ş.a.

2. Cenaclul COLUMNA la 50 de ani. Diacronie şi sincronie în literatura gorjeană contemporană
La începutul secolului XX (între 1900-1916), numărul grupărilor şi revistelor literare a sporit. Revistele de după 1900 au dispersat forţele literaturii, le-au aruncat în bătălii inutil înverşunate.
Au continuat să apară Convorbiri literare (cândva aferentă Cenaclului Junimea), dar a fost înfiinţată Literatorul de către Al. Macedonski, declanşatoare de violente campanii împotriva junimiştilor. Apoi Semănătorul a acaparat hegemonia în viaţa literară, în virtutea unor însuşiri ale lui Nicolae Iorga, care a condus revista între 1903-1906. Revistei i s-a afiliat Ramuri de la Craiova în 1905.
Viaţa Românească a apărut în 1906 şi l-a avut ca mentor de curent literar pe G. Ibrăileanu: poporanismul, axat pe specificul naţional. Poziţia Vieţii Româneşti este clar antijunimistă, antimodernistă şi antisemănătoristă, adică mai exact practică realismul social, critic, autohton.
În Transilvania, Luceafărul continuă demersurile începute de Familia lui Iosif Vulcan, coagulând în juru-i o stare de spirit care reînnoadă tradiţia Tribunei, care nu mai apăruse din 1903.
Simbolismul şi-a instituit însă cu nedisimulate modernităţi şi sincronizări cu Europa legea. Linia dreaptă, Viaţa socială, Rampa, Cronica, axate pe contribuţia lui Tudor Arghezi, N.D.Cocea ş.a, vor izbuti o înnoire a peisajului literar naţional.
Pe acest drum al transformării culturale se juxtapune Viaţa nouă, a lui Ovid Densuşianu, o revistă profund şi programatic intelectualizantă.
Neojunismul se afirmă şi el -şi aici închidem cercul hermeneutic deschis în această întâie parte a introducerii motivante- prin anvergura detaşată, în epocă a unui discipol al lui Titu Maiorescu, fanaticul adept al ideii de autonomie a Artei, Mihail Dragomirescu, promotorul teoriei capodoperei.
Profesor universitar, conducător de cenaclu şi de reviste, Mihail Dragomirescu s-a străduit să transmită studenţilor şi viitorilor critici deprinderea de a studia în profunzime o operă, sub cele mai diverse aspecte, de a-şi verifica şi argumenta impresiile prin analize literare minuţioase menite să lumineze cât mai puternic frumuseţea creaţilor artistice.
După 1940, modelele s-au manifestat la fel de distinct: revista Albatros (1941), condusă de Geo Dumitrescu cel care avea să-l lanseze în România literară pe columnistul de azi Ion Căpruciu ori pe preşedintele de azi al Cenaclului Columna, Ion Popescu Brădiceni.
Tinerii scriitori se revoltau faţă de evenimentele din realitatea românească, contestau formula artă pentru artă, refugiul scriitorilor într-un “turn de fildeş”, propuneau o poezie a poeticului, o “artă fără artă” care parodia temele grave şi care va avea ecouri în poezia lui Marin Sorescu şi în creaţia “optzeciştilor”(despre optzeciştii de ieri şi de azi naţionali şi autohtoni, ocupându-se, din Gorj, Ion Trancău, Horia Muntenuş, Ion Popescu Brădiceni, Ion Cepoi, Elena Roată, Constantin Dumitrache, Lazăr Popescu, Nicolae Dragoş, Zenovie Cârlugea, Titu Rădoi, Haralambie Bodescu, Valentin Taşcu, Gheorghe Grigurcu, Florian Saioc ş.a).
Cercul literer de la Sibiu (1943) avea să-şi lanseze şi el propriul manifest (sub forma unei scrisori adresată lui Eugen Lovinescu, de Ion Negoiţescu) de legitimare estetică. Se susţineau în el:
• idealurile estetice;
• lirismul novator;
• orientarea spre cotidian;
• viziunea expresionist-simbolică;
• miturile raţiunii şi ale latinităţii;
• mutarea accentului de pe rural pe urban;
• de pe literatura populară pe cea actuală;
• modelele exemplare (Goethe, Schiller).
Grupul de la Steaua s-a adunat în jurul revistei Steaua, în frunte cu A.E. Baconsky, revistă care, în prezent a consemnat, cu consecvenţă şi generozitate, despre cărţi importante ale unor columnişti gorjeni: Teodor Vidam, despre Ion Popescu Brădiceni, Valentin Taşcu, despre Lazăr Popescu, Ion Pop despre Ion Pecie.
Ce-au vrut şi-au şi realizat scriitorii de la Steaua:
să regăsească esenţa lirismului;
să refacă legătura cu modelele interbelice;
să regăsească din interior lirismul din pastel;
să diversifice spaţiul poetic;
să poetizeze din nou sentimentul grav al timpului, melancolia, angoasa fiinţei umane, absurdul esenţial, elanurile cosmosului.
Apoi generaţiile s-au succedat pe decade, cele aparţinând anilor ’60 şi ’70, configurând paradigma neomodernismului (abstracţioninist, parodic, rafinat, etic, oniric, preţios, erotic, parabolic).
Generaţia “optzeciştilor”, strânsă de Nicolae Manolescu la Cenaclul de Luni şi de Ion Pop la Cenaclul Echinox, s-a autodeclarat postmodernistă. Într-un târziu optzeciştii de la Târgu Jiu aveau să opteze fie pentru postmodernism, fie mai încoace pentru transmodernism (Ion Popescu-Brădiceni) şi pentru metamodernism (Lazăr Popescu), activând neîntrerupt în Cenaclul Columna, publicând frecvent iniţial în Gorjul literar, ulterior în Caietele Columna (şi în Columna de sub directoratul lui Gheorghe Grigurcu, o etapă fastă, de modificare a mişcării, fiind invitaţi scriitori ai diasporei româneşti de pretutindeni să colaboreze).
Cenaclul Columna a debutat ca o subfilială a Echinoxului Clujean (pe linia Titu Rădoi – Nicolae Diaconu – Lucian Tamaris – Ion Pecie – Ion Popescu Brădiceni – Silviu Doinaş Popescu) dar şi-a dobândit propria identitate experimentală, transformându-se (am îndrăznit a afirma) într-o şcoală de literatură destinată să cultive şi să dezvolte provincialismul creator, descentralizarea fiind benefică întregului peisaj literar de după 1960 şi mai ales de după 1990.
Anii s-au înşirat ca banii într-o salbă de aur, ca trofeele într-o panoplie, şi iată Cenaclul Columna a împlinit venerabila vârstă de 50 ani. Se poate desprinde ideea că încet dar sigur s-a vădit a fi o veritabilă mişcare literar-artistică şi estetic-etică, mai nou filosofică şi teoretică, culturală şi hermeneutică.
Grupul columniştilor este mult mai numeros dar în această primă întreprindere îşi găsesc locul, deocamdată numai amintiţi pe nume: Titu Rădoi, Nicolae Diaconu, Haralambie Bodescu, Artur Bădiţa, Ion Pecie, Ion Cănăvoiu, Al.Doru Şerban, Tudor Voinea, Miron Dobroiu, Constantin Duică, Sergiu Cosciud, Sabin Velican, Victor Barbu, trecuţi în lumea umbrelor; Mircea Bârsilă, Gelu Birău, Ion Cepoi, Spiridon Popescu, Zenovie Cârlugea, Alex Gregora, Ştefan Melancu, Ion Hirghiduş, Ionel Buşe, Ion Mocioi, Marius Marian Şolea, Lazăr Popescu, Romulus Iulian Olariu, George Dumitru, Ion Căpruciu, Viorel Gârbaciu, Ion Trancău, George Drăghescu, scriitori care au confirmat pe deplin; li se alătură cu aceeaşi autoritate a vocilor originale Vasile Ponea, Lia Senin Adam, Zoia Elena Deju, Romeo Ionescu, Vasile Sichitiu, I.D. Sicore, Ion Şoldea, Natalia Mălăianu, Romus Roca, Ion Sanda, Ion Elena, Mihaela Mirea,Vasile Gogonea, Roxana Lupescu, Doru V. Fometescu, Silviu Doinaş Popescu, Radu Cârstoiu, Mariana Popeangă- Cornoiu, Andrei Popete-Pătraşcu, Ion Predoşanu, Grigore Marian Dobreanu, Nicolae Brelea, Ion C. Gociu, Gabriel Gogan, Teodora Ciobanu, Ionuţ Luis Popa ş.a.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here