Departe de mine gândul ca, în dorinţa sinceră de a convinge cititorii asupra importanţei demersului poetului Laurian Stănchescu de a aduce în ţara lui Brâncuşi osemintele sau rămăşiţele pământeşti ale celui care aparţine Umanităţii, dar mai ales ţării care l-a dat Omenirii, să fiu înţeles greşit.
Fie şi de amicul şi poetul Viorel Gârbaciu, valorosul om de cultură al Gorjului contemporan.
Parafraza din titlu, preluat după volumul regretatului academician, poet original, eseist şi dramaturg de mare talent – Marin Sorescu, nu are chiar deloc iz polemic. Faţă de îndoiala lui Viorel Gârbaciu nu vom răspunde în răspăr. Domnia sa este un om sensibil şi un mare sufletist în tot ce face. L-aş ruga să înţeleagă că există şi alte păreri. Sau chiar alte opinii decât ale sale.
Voi apela puţin la gestul sinucigaş al unor mari oameni ai culturii române, precum au fost acad. George Oprescu, imensul critic şi universitarul George Călinescu, ori Ceahlăul literaturii române Mihail Sadoveanu. Din pricina unor referate ale lor, marele Constantin Brâncuşi a fost împiedicat să lase prin testament Atelierul său parizian şi operele pe care le găzduia. Brâncuşi a fost şi este român.
El îşi păstrase cetăţenia română şi n-o dorise pe cea franceză niciodată, din anul 1904 când a ajuns pe jos la Paris până prin anii ‘50. Abia când, mâhnit peste măsură de refuzul Republicii Populare Române de a-l primi acasă, cu dania lui cu tot, a acceptat şi a cedat la presiunile Franţei de a-l avea printre cetăţenii ei.
Şi totuşi, simţindu-şi sfârşitul aproape, a vrut din toată inima să lase României, pe care a iubit-o atâta, întreaga lui moştenire. Cei trei corifei – George Oprescu, George Călinescu şi Mihail Sadoveanu – trăiau într-o altă epocă.
Ei au semnat că Brâncuşi e un artist retrograd şi nu făcea cinste clasei muncitoare conducătoare, la acea vreme. Mai mult, Mihail Sadoveanu fusese şi-n Parlamentul Regatului România, avea Gradul 33 ca mason, dar deţinea şi funcţia de vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale. Nu-i judecăm prea aspru şi astăzi, în democraţie, îi putem înţelege. Acele compromisuri ale acestor trei academicieni în faţa comuniştilor au privat România de o imensă moştenire.
Eu unul nu pricep, nici în ruptul capului, de ce astăzi, în Mileniul trei, un om admirabil cum este Viorel Gârbaciu acceptă să fie alături de cei mulţi, dare este sceptic. Îl aşteptăm să se convingă. Numai împreună vom reuşi să-l redobândim pe Constantin Brâncuşi!
Ion Predoşanu
