Contorizarea individuală rezolvă problema alimentării cu apă

457

contorizare 010Locuitorii din câteva cartiere din municipiul Târgu – Jiu nu vor mai avea probleme cu apa potabilă şi nici nu vor mai plăti în plus şi pentru pierderile de pe reţea.

Acest lucru este posibil datorită faptului că a fost realizată contorizarea individuală care stopează, de asemenea, şi întreruperea apei într-un bloc întreg datorită câtorva rău platnici.

În cartierul Victoria 2 din Târgu – Jiu a fost finalizată contorizarea individuală în ceea ce priveşte alimentarea cu apă. Pentru aceste lucrări, locatarii au scos din buzunar între 350 şi 500 de lei, în funcţie de numărul de coloane de apă. Potrivit lui Marius Ionescu, director tehnic în cadrul Primăriei Târgu – Jiu, pentru fiecare coloană de apă înlocuită s-a plătit suma de 150 de lei la care s-au adăugat încă 50 de lei pentru apometru. Astfel, fiecare apartament este alimentat cu apă potabilă direct de la furnizor, fără a mai exista posibilitatea furtului de apă, a pierderilor de pe reţea sau, mai ales, a debranşării unui bloc întreg pentru câţiva rău platnici. În cazul în care vor exista familii care vor avea datorii la apă, aceştia vor fi debranşaţi fără a fi nevoie oprirea alimentării în întreg blocul. „Nu se va mai întrerupe apa la un bloc din cauza unor persoane dezinteresate”, a declarat Ionescu.
Fiecare plăteşte ce consumă
Potrivit lui Toma Şărămăt, şeful Compartimentului Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Târgu – Jiu, în municipiu există un total de 540 blocuri, adică 23 500 de apartamente. O parte din asociaţii şi-au luat măsuri pentru trecerea la contorizarea individuală, fiind vorba, mai exact, despre 1 272 de apartamente care fie sunt deja contorizate, fie se află în faze de finalizare a acestor lucrări. „Scopul contorizării este ca fiecare cetăţean să plătească, efectiv, ceea ce consumă şi nu ceea ce se pierde, fie din neglijenţă sau din neînţelegerea legislaţiei privind administrarea sau asigurarea fondurilor necesare întreţinerii acestor blocuri”, a completat Ionescu.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here