Consumul de conopidă previne apariţia cancerului

74
conopidaPuţini dintre noi ştiu câte beneficii aduce sănătăţii consumul frecvent de conopidă. Este bogată în vitamine şi minerale, adică exact de ceea ce aveaţi nevoie ca să vă menţineţi în formă. De exemplu, câţi dintre voi ştiaţi că această legumă minunată previne bolile de inimă?
Şi pentru că este esenţial să înţelegem cu toţii că sedentarismul şi alimentaţia dezechilibrată nu duc nicăieri, trebuie să învăţăm să ne întoarcem la natură, măcar printr-o călătorie virtuală.

Hmm…ce n-aş da acum pentru o porţie de conopidă murată. Îmi place aşa de mult. Ce ziceţi însă de supe? Sa mai continuu? Eu zic că nu, că uite aşa creşte apetitul şi ne învinovăţim pe urmă că am mâncat cam mult. În cele ce urmează, iată modalităţile prin care această legumă poate învinge diverse boli cronice.

Detoxifică ficatul şi sângele
Organismul se detoxifică singur din şase în şase luni de zile, însă poluarea mediului înconjurător, alimentaţia dezechilibrată şi viciile cresc riscul de a ne îmbolnăvi. Cum aşa? Acesta acumulează mai multe toxine cu cât în stilul vostru de viaţă sunt prezenţi mai mulţi factori dintre cei enumeraţi mai sus. Însă conopida deţine substanţe (glucosinolaţi şi tiocianaţi) care au rolul de a detoxifica sângele şi ficatul.
Previne bolile de inimă
Pe cât este de sănătoasă, pe atât este de gustoasă. Conopida conţine aliciana, care este o substanţă benefică inimii, reducând astfel riscul de a dezvolta afecţiuni ale inimii (infarct). Seleniul şi vitamina C din conopidă fac o echipă bună împreună şi previn bolile prin întărirea sistemului imunitar. O singură porţie cu conopidă va asigura peste jumătate din doza zilnică recomandată. Menţine sănătatea sistemului cardiovascular graţie unui fitonutrient (idole-3-carbinol), care scade nivelul de colesterol “rău” din sânge. Magneziul şi potasiul din conopidă previn hipertensiunea.
Ţine departe cancerul
Ştiaţi că această legumă este bogată în acid folic? Acidul folic este recomandat femeilor care vor să rămână însărcinate, întrucât scade riscul de producere a unor defecte la naştere. În plus, favorizează dezvoltarea şi replicarea celulelor din sânge. Mai mult de atât, conţine un compus fitochimic (sulforaphane), care este eliminat în timpul masticaţiei, al cărui rol este de a stimula ficatul să secrete enzime, care distrug chimicale ce declanşează cancerul. În plus, acest compus fitochimic are capacitatea de a stopa dezvoltarea celulelor canceroase, chiar şi în ultimele stadii. Conopida, împreună cu sofranul indian (cucurma), constituie alimentele de bază în dieta de prevenire şi vindecare a cancerului la prostată. Şi nu e tot, s-a descoperit că unele substanţe din conopidă cresc rata metabolismului, influenţează secreţia de estrogen, prevenind astfel cancerul ovarian şi la sân.
Antidot pentru artrita reumatoidă
Graţie vitaminei C, conopida se înscrie pe lista alimentelor care au proprietatea de a preveni poliartrita, o formă de artrită reumatoidă, care afectează două sau mai multe articulaţii.
O digestie uşoară
Aveţi probleme cu digestia? Nu o să mai aveţi dacă mâncaţi conopidă, întrucât aceasta conţine fibre solubile (2,5 grame de fibre la 100 de grame de conopidă) şi este bine ştiut impactul pe care îl au fibrele asupra sistemului digestiv.
Alte beneficii
Consumul cu regularitate de conopidă este benefic în prevenirea şi tratarea multor afecţiuni precum: astm, hipertensiune, aritmie, constipaţie, pietre la rinichi etc.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here