Constantinides, mulțumit pe deplin

436

Energia a jucat un baschet aproape fără greșeală în compania echipei de care se temea cel mai mult. Astana a plecat învinsă categoric de la Târgu Jiu, iar trupa lui Constantinides mai are nevoie doar de un succes în ultimele trei partide pentru a-și asigura biletele pentru faza a doua a FIBA Europe Cup.

Cu o echipă mult sub cea cu care evolua împotriva Energiei în EuroChallenge în sezonul trecut, BC Astana și-a văzut anihilați principalii oameni în prima parte a jocului, iar această strategie gândită de antrenorul echipei gorjene le-a tăiat aripile oaspeților: „În special în prima repriză, am reușit să oprim cei mai periculoși oameni ai celor de la Astana, pe Hayes și Caner-Medley. Sunt de părere că dacă vom reuși să avem în continuare performanțele, în special cele defensive, pe care le-am avut la acest joc, cel puțin acasă la noi va fi foarte greu să mai pierdem vreun meci”, a opinat Constantinides la finalul partidei cu BC Astana, câștigată de Energia cu 89-72.

Țintesc prima poziție
Situația în Grupa K a FIBA Europe Cup a luat o turnură favorabilă Energiei, care este lider solitar după primele trei etape. Antonis Constantinides spune că echipa sa va lupta acum nu doar pentru calificare, ci și pentru locul 1 în grupă: „Cele trei victorii din FIBA Europe Cup ne crează un avantaj foarte mare, dar după ce și AEK a câștigat contra Prishtinei în această etapă ne dăm seama că pentru a obține 100% calificarea în runda următoare și să încercăm să terminăm chiar pe prima poziție, dacă este posibil, ne mai trebuie încă o victorie. Dacă vom reuși să mai obținem încă o victorie, ne vom califica și o să încercăm să o facem de pe prima poziție”, a mărturisit antrenorul cipriot al Energiei. Acesta nu a uitat ca o parte din meritele succesului obținut împotriva Astanei să fie recunoscute ca aparținând suporterilor prezenți din nou în număr mare la Sala Sporturilor din Târgu-Jiu: „Felicitări jucătorilor și mulțumiri publicului care ne-a susținut foarte mult și care ne-a adus aminte de atmosfera de la meciurile din sezonul trecut”, a completat Constantinides.

butautas„Jucăm, în sfârșit, așa cum vreau!”
După mai multe meciuri în care echipa a șchiopătat, uneori serios, mai ales în campionat, acum Constantinides spune că Energia arată așa cum își dorește. Tehnicianul gorjenilor apreciază însă că trebuie să fie foarte atent în perioada următoare la dozarea efortului: „Sunt mulțumit în primul rând pentru că jucăm, în sfârșit, așa cum vreau și stăm bine. Și antrenorul celor de la Astana a recunoscut că jucăm foarte bine, iar asta mă mulțumește foarte mult. Trebuie să fim cinstiți și cu jucătorii, să ținem cont că jucăm și două meciuri pe săptămână, noi și Steaua fiind singurele echipe care fac acest lucru jucând în cupele europene. Și la acest meci am încercat o rotație cât mai mare gândind și la faptul că am avut sâmbătă meci cu Clujul, acum am jucat cu Astana, iar vineri vom juca la Târgu Mureș. Vom încerca să-i păstrăm cât de cât proaspeți pentru a avea randamentul dorit”, a explicat Antonis Constantinides.

Aprecieri de la Butautas
Antrenor la BC Astana și în sezonul trecut, lituanianul Ramunas Butautas a avut numai cuvinte de laudă la adresa noii echipe a Energiei și a baschetului practicat de aceasta: „Este o echipă diferită faţă de cea de anul trecut, cu jucători noi, dar care aplică un baschet modern, cu apărare agresivă şi multe contraatacuri. Este o echipă bună şi în zona de 3 secunde, dar şi de la linia de trei puncte”, a declarat balticul după înfrângerea echipei sale de la Târgu Jiu. Butautas consideră că, în actualele condiții, Energia este principala favorită la calificare: „Energia are o şansă bună de calificare. Are deja trei victorii, iar astăzi a câştigat la diferenţă mare, aşa cum a câştigat şi în faţa celor de la Prishtina. Energia are cele mai mari şanse”, a declarat Ramunas Butautas.
Butautas este un antrenor extrem de experimentat și valoros, lituanianul câștigând cu naționala U21 a țării sale medaliile de aur la Campionatul Mondial U21 în 2005, iar cu naționala de seniori a Spaniei a luat bronzul la Eurobasket 2007.

Constantinides vrea respect pentru echipa sa
La finalul meciului câștigat de Energia în fața Astanei, antrenorul Antonis Constantinides a făcut o nouă declarație care lasă loc multor interpretări. Cipriotul spune că a simțit că echipa sa nu a primit întotdeauna respectul pe care-l merită: „Vreau ca tot ceea ce spun să fie scris așa cum voi spune. Energia Târgu Jiu, în ultimii doi ani, este cea mai bună reprezentantă a baschetului românesc în Europa. Indiferent dacă unora le place sau nu, indiferent dacă unii recunosc, sunt de acord sau nu sunt de acord. Din acest motiv avem pretenția ca atât la Târgu-Jiu, dar și în deplasare să ni se arate respectul adecvat evoluției și performanțelor cel puțin pe plan european ale Energiei pentru că este cel mai bun reprezentant al baschetului românesc pe plan european în ultimii doi ani. Este un mesaj pentru toată lumea! Nu vorbesc despre persoana mea. Eu mulțumesc pentru că sunt foarte respectat, dar vorbesc despre echipă. Și anul trecut și anul acesta am simțit că echipa nu a fost tratată cu respectul adecvat”, a declarat Constantinides. Cel mai probabil declarațiile sale se îndreaptă spre arbitraj și spre adversari, dar poate fi interpretat și ca o chemare a tuturor iubitorilor de baschet din România pentru susținerea Energiei la meciurile pe care echipa gorjeană le va disputa în faza a doua a competiției pe teren străin, cel mai probabil la Pitești.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here