Consiliul Municipal s-a întrunit în şedinţă festivă

303

Cu prilejul Zilelor Municipiului Târgu-Jiu, joi, 23 mai 2013, a avut loc şedinţa festivă a Consiliului Municipal. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala Maură, invitaţi fiind şi şefii instituţiilor publice din municipiul nostru, oficialităţi, dar şi directori au unor societăţi comerciale.

Şedinţa festivă a Consiliului Local Târgu-Jiu a debutat cu intonarea imnului municipiului. După acest moment solemn, primarul Florin Cârciumaru a transmis un mesaj de sărbătoare consilierilor locali şi celorlalţi invitaţi. „Sărbătoarea Zilelor Municipiului Târgu-Jiu, pe care am iniţiat-o cu ani în urmă a devenit o tradiţie în viaţa municipiului şi an de an a căpătat noi valenţe, transformându-se într-un moment de bucurie colectivă. Fiecare ediţie este deopotrivă un moment sărbătoresc de bilanţ, dar şi ocazia de a ne asuma noi angajamente prin care „casa” noastră comună – Târgu-Jiul – să devină mai frumoasă şi mai respectată de cei care o locuiesc sau de cei care vin în vizită. Mulţumesc celor care în aceste zile sunt alături de noi, cetăţeni ai oraşului, oficialităţi locale, colegi care au lucrat şi lucrează în administraţie, reprezentanţi ai unor instituţii publice şi societăţi comerciale”, a precizat edilul Florin Cârciumaru.

Mesaje pentru aleşii locali
Şi autorităţile judeţene au transmis mesaje de felicitări aleşilor locali. Subprefectul Sorin Arjoca a ţinut să mulţumească municipalităţii pentru tot ceea ce a realizat: „vă mulţumesc tuturor pentru tot ceea ce aţi făcut de-a lungul timpului, chiar dacă aţi fost sau nu consilieri locali. Vă mulţumesc sincer şi din partea Instituţiei Prefectului şi din partea mea ca persoană şi ca cetăţean al municipiului Târgu-Jiu pentru modul în care aţi înţeles să colaboraţi şi lăsaţi să primeze interesele municipiului Târgu-Jiu, pentru toate proiectele pe care le derulaţi şi pentru modul în care aţi reuşit să atrageţi foarte multe finanţări, mai ales din finanţări externe”.Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ciprian Florescu a spus că „este o bucurie teribilă pentru că făceam un calcul de când Târgu-Jiul se bucură de această sărbătoare. Domnule primar, cred că dumneavoastră sunteţi cel care a dat startul acestor mari sărbători, drept pentru care vă rog să-mi permiteţi să vă felicit şi pe dumneavoastră şi pe cei care v-au fost alături în echipa pe care aţi format-o la Primărie şi la Consiliul Municipal”. Nici invitaţii nu s-au lăsat mai prejos. Viorel David, directorul societăţii Artego Târgu-Jiu a avut numai cuvinte de laudă la adresa primarului Florin Cârciumaru şi echipei din Primăria Târgu-Jiu, David mărturisind: „eu, ca şi cetăţean, mă simt bine în oraşul meu”.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here