Conferinţa Internaţională – Târgu-Jiu, 2013 „BRÂNCUŞI, GORJEANUL UNIVERSAL”

111

Orice s-ar spune, de această dată, organizatorii Conferinţei Internaţionale „Brâncuşi, Gorjeanul Universal” s-au întrecut pe sine, izbutind cea mai eclatantă manifestare de Omagiere a creatorului sculpturii moderne din lume – Titanul de la Hobiţa, Constantin Brâncuşi.

Ospitalitate şi expoziţii
Cum nu se putea mai bine, ospitalierii gorjeni i-au primit şi cazat încă de luni pe participanţii la conferinţă. Evident, cazarea nu putea fi decât la Hotelul „Brâncuşi”.
În aceeaşi zi, la ora 18.00, s-a vernisat o Expoziţie de Artă contemporană, cu prezentarea lui Florin Rogneanu, directorul muzeului de Artă Craiova, curator fiind sculptorul târgujian Paul Popescu.
În dimineaţa zilei de ieri, când se-mplineau 137 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, invitaţii au vizitat Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, însoţiţi fiind de Adina Andriţoiu, Directorul Centrului de Cultură şi Artă „C. Brâncuşi” din Târgu-Jiu, profesorul universitar dr. Ion Mocioi, reputat critic de artă şi brâncuşiolog, împreună cu sculptorul Paul Popescu.
Fie-ne iertat saltul, în timp, amintind aici şi vernisajul expoziţiei open de filatelie şi cartofilie BRÂNCUŞI – VIAŢA ŞI OPERA, eveniment dedicat împlinirii a 137 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, desfăşurat la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, coorganizator alăturându-se a fi Centrul Municipal de Cultură „C. Brâncuşi”.

Devotatul brâncuşiolog Vasile Vasiescu, moderator desăvârşit în trudă brâncuşiană!
De profesie inginer, Vasile Vasiescu a scris poezie, eseu, critică de artă şi este un apreciat colecţionar. Ba chiar creatorul sau fondatorul unui Muzeu de artă modernă la Bălăneşti. Ţăran cu Buletin de Bucureşti, cum îi plăcea să se alinte într-o rubrică pe care-a susţinut-o cu har şi aplomb în Gorjeanul, Vasile Vasiescu respiră Brâncuşi prin toţi porii. A scos pe cheltuiala domniei sale revista „După Brâncuşi”, apoi cartea cu acelaşi nume, revista LG – Lumea Gorjenească, în mai multe serii. Ieri scoţând de sub teascurile Tipografiei ProdCom SRL Târgu Jiu alte ediţii şi numere din revista LG, publicaţia „Brâncuşi”, dar şi un Catalog BRÂNCUŞI, reeditat după facsimilarea exemplarului original scos în 1926, la THE BRUMAMMER GALLERY din New York.
Ar fi dificil să reproduc toate spusele domniei sale şi ale vorbitorilor marcanţi ai savantei Conferinţe Internaţionale „Brâncuşi, Gorjeanul Universal”. De la minunatul şi degajatul moderator aş reţine numai o exprimare de genul: „A circulat un zvon prin urbea lui Brâncuşi, cum că azi, va avea loc o şedinţă de Guvern la Târgu-Jiu. Să nu ne supărăm, nu-i târziu şi poate se va petrece şi aşa ceva. Cum pe timpul primului ministru Gheorghe Tătărescu Guvernul a ţinut o şedinţă la Poiana Gorjului”.

Proiectele măreţe ale primarului Municipiului, dr.ing. Florin Cârciumaru
Să ne ierte distinşii vorbitori, cărora le-a dat cuvântul brâncuşiologul Vasile Vasiescu. N-o să reuşesc a scrie nici gândurile frumoase ale preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, dr. ing. Ion Călinoiu şi nici pe toate ale tânărului Prefect de Gorj, Ion Claudiu Teodorescu. Ne-a uns pe suflet exprimarea: „Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ni l-a dat pe Brâncuşi, să-i mulţumim lui Brâncuşi că ne-a lăsat opera sa şi vă mulţumesc domniilor voastre că sunteţi aici să-l omagiem împreună pe Brâncuşi!”
Elegant la vorbă şi la port, primarul municipiului Târgu-Jiu, dr.ing. Florin Cârciumaru i-a salutat pe cei prezenţi, oficiali de la Bucureşti, printre care şi pe doamna Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senatul României – în nume propriu dar şi în numele Consiliului Local Târgu-Jiu. Cu mult tact, domnia sa a enumerat obligaţiile primăriei, dar şi câteva dintre proiectele sale – cel privind modernizarea Căii Eroilor, fiind în dezbatere publică, aşteptând idei noi -, iar cel privind restaurarea Porţii Sărutului este în stadiu avansat. Urmând a solicita sprijinul Guvernului şi al ministrului Culturii, Daniel Barbu. Un ministru competent, care nu s-a dat înapoi, transmiţând şi un mesaj din partea primului ministru, Victor Ponta. La propunerea îndrăzneaţă a primarului dr.ing. Florin Cârciumaru de a face din Târgu-Jiu o capitală europeană a culturii, ministrul Daniel Barbu s-a arătat mai moderat, propunând să fie una din capitalele culturii României şi vom mai vedea. În privinţa înscrierii Ansamblului Brâncuşi printre Monumentele de Patrimoniu ale UNESCO, primarul a obţinut un angajament de sprijin total din partea primului ministru, Victor Ponta.

Masă rotundă cu cercetători marcanţi ai brâncuşiologiei
Repet, mai toate intervenţiile au fost la un înalt nivel şi, cu siguranţă, vor fi publicate într-o carte. Primul a vorbit academicianul Ion Dogaru, apoi Cercetătorul ştiinţific dr. Matei Stârcea-Crăciun, poetul şi criticul de artă Lucian Gruia, sculptorul Ilie Berindei (Elveţia), profesorul universitar dr. Valeriu Jabinschi, de la Universitatea din Chişinău(Facultatea de Arte), prof.univ.dr. Ion Mocioi – Universitatea „C. Brâncuşi” din Târgu-Jiu, prof.dr. Zenovie Cârlugea – Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu şi profesoara Marga Buce Răduţ, de la Liceul de Arte din Craiova.
Astăzi, participanţii la Conferinţa Internaţională organizată în Sala Maură se vor deplasa la Casa Memorială „Constantin Brâncuşi” din Hobiţa, comuna Peştişani.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here