Condiţii optime, în şcolile din judeţul Gorj

349

Primarii gorjeni au vrut să se asigure că elevii şi preşcolarii nu vor avea de suferit de pe urma temperaturilor foarte scăzute din ultima perioadă fapt pentru care au anunţat directorii unităţilor de învăţământ că este timpul să dea drumul la căldură. Astfel elevii şi preşcolarii pot învăţa în condiţii termice optime.

În timp ce în alte şcoli din alte judeţe nu s-a dat încă drumul la căldură şi elevii învaţă în condiţii nu tocmai uşoare, la Gorj lucrurile merg foarte bine. La Târgu-Jiu, Novaci, Motru şi nu numai edilii s-au preocupat de acest aspect. “Am dat drumul la căldură în şcolile generale, la liceu şi nu în ultimul rând la Căminul de bătrâni din localitate. Luni a fost prima zi de căldură în şcoli iar la Căminul de Bătrâni s-a dat drumul de acum o săptămână”, a precizat Dumitru Leuştean, primarul localităţii Novaci. Edilul localităţii Motru precizează că s-a dat drumul la căldură în tot oraşul. “De o săptămână s-a dat drumul la încălzire în tot oraşul, inclusiv la şcoli şi grădiniţe. UATAA Motru a început sa furnizeze agent termic în localitate”, a precizat Dorin Hanu, primarul localităţii Motru.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here