
Marin Condescu a reputat un eşec profesional. Este vorba despre acţiunea în instanţă intentată la sfârşitul lunii trecute, la Tribunalul Bucureşti, pentru reprezentabilitatea sindicală pe unităţile miniere şi energetice, în privinţa negocierilor contractului colectiv de muncă. Solicitarea şefului FNME a fost astfel respinsă de instanţa de judecată, pentru că juristul Condescu nu a plătit o simplă taxă de timbru.
Sindicaliştii din minerit şi energie îşi dau coate atunci când vorbesc despre pregătirea profesională juridică a preşedintelui FNME, Marin Condescu. Au şi dreptate pentru că, deşi Condescu este absolvent al unei Facultăţi de Drept, adevărat, de la Herculane, liderul de sindicat este jurist cu diplomă, dar felul în care pledează în instanţă nu demonstrează deloc acest aspect. ,,Este de râsul curcilor. Face o acţiune în instanţa de judecată pentru reprezentabilitate sindicală, fapt destul de important, şi nu este capabil să achite o simbolică taxă de timbru. Mai se şi laudă că este absolvent de Drept”, spune Constantin Creţan, şeful Federaţiei Naţionale a Muncii, cu sediul la Rovinari.
Banii de taxă, o problemă?!
Cele precizate de Creţan sunt dovedite prin simpla citire a sentinţei date pe 7 aprilie de o instanţă a Tribunalului Bucureşti. În dosarul înregistrat aici, pe data de 23 martie 2010, Federaţia Naţională Mine Energie, reprezentată de Marin Condescu, cere să obţină reprezentabilitate sindicală dar, la scurt timp, solicitarea i se respinge. ,,Admite excepţia netimbrării, anulează cererea ca netimbrată. Cu apel”, se arată în soluţia dată de Tribunalul Bucureşti. Trebuie menţionat că taxa de timbru costă doar câţiva lei noi.
Nu de acelaşi tratament are parte acţiunea lui Constantin Creţan la aceiaşi instanţă de judecată. Sindicatul condus de Constantin Creţan obţine hotărârea judecătorească necesară tot la Tribunalul Bucureşti.
Chef de 5 miliarde de lei
În ce îl priveşte pe Marin Condescu, liderul de sindicat nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere în legătură cu acuzaţiile care i se aduc. Trebuie menţionat că, până la închiderea ediţiei, telefonul sindicalistului a fost pemanent închis.
Anamaria STOICA