Condamnate pentru o evaziune uriașă

526

Magistrații gorjeni au condamnat la sfârșitul săptămânii trecute două femei la închisoare cu executare într-un dosar de evaziune fiscală, ele fiind acuzate că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu milioane de lei, prin introducerea în circuitul comercial a sute de facturi fictive. Ambele inculpate și-au recunoscut faptele, iar pedepsele primite sunt pe măsura acuzațiilor ce le sunt aduse. “Condamnă inculpata Voina Ana Simona la 4 ani închisoare. (…) Condamnă inculpata Stănescu Mariţa la 5 ani închisoare. (…) Obligă inculpata Voina Ana Simona la plata sumei de 6.460.941 lei, reprezentând TVA în valoare de 1.694.829 lei şi impozit pe profit în sumă de 4.716.112 lei, din care, pentru prejudiciul efectiv în sumă de 3.569.922 lei şi accesoriile aferente acestei sume, în solidar cu inculpata Stănescu Mariţa, la care se adaugă majorări de întârziere şi dobânzi de întârziere, ca accesorii aferente ce vor fi calculate de la data producerii pagubei până la data plăţii efective a prejudiciului, către A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.R.F.P. Craiova şi A.J.F.P. Gorj, cu titlu de despăgubiri civile. Constată prejudiciul nerecuperat”, a decis instanța.
Magistrații le-au interzis celor două și să mai fie fondator, asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă au fost alese într-o asemenea funcție fiecare dintre ele este decăzută din drepturi. Inculpatele trebuie să mai achite statului și câte 5100 de lei, respectiv 5500 de lei, cheltuieli judiciare, sentința de acum nefiind definitivă. Anchetatorii au comunicat la finalul cercetărilor că faptele pentru care le-au trimis în judecată pe cele două femei s-au produs în urmă cu mai bine de un deceniu. “În perioada 06 ianuarie 2004 – 17 octombrie 2006, inculpata Stănescu Marița, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, beneficiind de ajutorul inculpatei Voina Ana Simona, administrator a două societăți comerciale, a acceptat și a dispus înregistrarea cu intenție în evidența contabilă a societății respective, a mai multor documente contabile justificative ce atestau operațiuni comerciale fictive între cele trei firme, diminuând în acest fel obligațiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului cu o sumă de 3.569.922 lei (TVA în valoare de 351.350 lei și impozit pe profit în valoare de 3.218.572 lei). În aceeași perioadă de timp, inculpata Voina Ana Simona, în calitate de administrator a două societăți comerciale, i-a sprijinit în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe administratorii mai multor societăți comerciale, să înregistreze în contabilitatea lor documente contabile justificative (facturi) ce atestau operațiuni comerciale fictive”, arată DNA.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.