Condamnat pentru trafic de influenţă

533

Gorjeanul trimis în judecată în vara acestui an pentru trafic de influenţă după ce a luat bani de la un student, promiţându-i că în schimb îi va aranja un examen, a fost condamnat ieri de Tribunalul Gorj la un an şi opt luni de închisoare.

În vara acestui an, Hotoboc Constantin Bogdan, un târgujian în vârstă de 33 de ani, era trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj anunţau atunci că în luna august a anului 2013,  Hotoboc „a pretins şi primit de la persoana vătămată M.D.A. suma de 230 lei, lăsând să se înţeleagă că are influenţă pe lângă un profesor de la Universitatea Bucureşti şi astfel îl va ajuta să promoveze examenul restant, la disciplina algebră”. Ieri, magistraţii Tribunalului Gorj au pronunţat sentinţa în acest dosar. „Condamnă pe inculpatul Hotoboc Constantin Bogdan (…), născut la data de 13.09.1981 în Bucureşti, sector 1, cu domiciliul în Târgu-Jiu (…), fără forme legale în comuna Runcu, sat Bîlta, judeţul Gorj, cetăţean român, stagiu militar nesatisfăcut, studii 12 clase, profesia – analist programator, fără ocupaţie, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni (un an şi opt luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. (…) Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a li lit. b C.pen. din 1969. (…) Confiscă de la inculpat suma de 230 lei. (…) Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj”, au hotărât judecătorii. Hotărârea Tribunalului Gorj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here