Condamnare pentru un șofer băut și cu permisul anulat

830

Un șofer din Țicleni a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru că s-a urcat băut la volan și cu permisul anulat. Cunoscut cu antecedente penale, bărbatul nu va ajunge însă după gratii, pedeapsa fiind suspendată pe un termen de supraveghere de doi ani. Sentința a fost pronunțată pe 20 decembrie, dar nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

În data de 20.08.2020, în jurul orelor 01:38, agenţii de poliţie rutieră din Ţicleni au oprit în trafic, pe DJ 675 Ţicleni, autoturismul condus de către gorjean. Cu ocazia legitimării, individul a prezentat permisul de conducere care era expirat de la sfârșitul lunii iunie 2017. În momentul în care poliţiștii au făcut verificări, au aflat că permisul era de fapt anulat.
Pentru că mirosea a alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Rovinari, unde i s-au prelevat probe biologice de sânge.
La audieri, bărbatul a declarat că în ziua respectivă a consumat cam un litru de bere cu alcool, fără să mănânce.
Inculpatul a mai declarat că în cursul anului 2010 a avut un dosar penal pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în anul următor a primit acasă o hotărâre definitivă prin care era condamnat la 2 ani cu suspendare, dar că nu era menţionat nimic cu privire la permisul de conducere.
A fost contrazis de polițiști, care au dus la instanță adresa prin care bărbatul fusese informat de către Serviciul Rutier despre anularea permisului de conducere, măsură dispusă în baza hotărârii de condamnare. „În plus, faptul că nu a predat permisul de conducere organelor de poliţie şi nu s-a prezentat pentru a-l preschimba, deşi era expirat de peste 3 ani, constituie un argument în plus în reţinerea intenţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice având permisul de conducere anulat. Inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor”, potrivit rechizitoriului.
Gorjeanul este obligat de instanță să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile. Sentința nu este definitivă.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here