Concurs pentru elevii din liceele tehnologice

432

Elevii vorbitori de limba engleză și franceză din liceele tehnologice sunt invitați să participe la ediția a V-a a concursului ”Tehnologia zilei europene a limbilor”.

Concursul se va desfășura pe 3 octombrie și este organizat de catedra de limbi moderne a Colegiului Agricol ”Traian Săvulescu” din Târgu Mureș, în parteneriat cu catedrele similare din Colegiul Economic Transilvania, Liceul Tehnologic ”Avram Iancu”, Liceul Tehnologic ”Traian Vuia”, Liceul Tehnologic ”Electromures”, Liceul Tehnologic ”I Vlasiu”, Liceul Tehnologic ”Gh. Sincai”, Liceul Tehnologic ”A. Persu”. Înscrierile pentru participarea directă la concurs se fac până în data de 28 septembrie, prin e-mail, la limbimodernemures@yahoo.com. Pentru secțiunea online termenul limită de trimitere a lucrărilor este 26 septembrie. Tema acestei secțiuni este promovarea produselor gastronomice europene, iar scopul este prezentarea unei strategii de marketing în domeniile: audio-video, afișe publicitare, în limba franceză sau engleză. Lucrările elevilor, audio/video sau afișe publicitare promovând un produs gastronomic se vor trimite atât online la adresa limbimodernemures@yahoo.com, cât și în format de hârtie (afișele) la adresa Colegiul Agricol ”Traian Săvulescu”, strada Călărașilor, nr 108, Târgu Mureș, județul Mureș, pentru Catedra de limbi moderne. Lucrările se vor vor juriza pe cele două secțiuni, audio/video și afișe. Toate lucrările se vor încărca pe blogul www.limbimodernemures.wordpress.com și pe pagina de facebook ZEL 2016 (www.facebook.com/zel2016ms/), unde se pot vota lucrările îndrăgite (like). Un premiu special va fi acordat în acest sens pentru fiecare categorie de concurs. Cu afișele publicitare se va organiza o expoziție în data de 3 octombrie 2016 pentru participanții la concurs. Competiția se adresează elevilor din liceele tehnologice, care sunt invitați să se exprime, să gândească, să creeze și să se joace în cele două limbi de circulație internațională: engleză și franceză.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here