IPJ Gorj a scos la concurs patru posturi de ofițer de Poliție, două la Târgu-Jiu, unul la Motru și unul la Novaci. Ieri, a fost ultima zi în care au fost primite cereri de participare, urmând ca în perioada 19 iulie- 14 august să fie efectuată evaluarea psihologică. Proba scrisă va avea loc pe 26 august. Potrivit reprezentanților IPJ Gorj, 18 candidați pe un loc au intrat în cursă.
“Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj scoate la concurs patru posturi vacante de ofițer de poliție, în vederea încadrării prin recrutare din sursă internă, din rândul agenţilor de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, absolvenţi de studii superioare care îndeplinesc condiţiile legale, în vederea încadrării prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie, respectiv: ofiţer principal II – la Poliția municipiului Târgu-Jiu, Biroul Investigații Criminale, ofiţer principal II – la Poliția municipiului Târgu-Jiu, Biroul Investigații Criminale, ofiţer principal II – la Poliția municipiului Motru, compartiment Investigații Criminale, ofiţer principal III – la Poliția orașului Novaci, compartiment Investigații Criminale”, anunță reprezentanții IPJ Gorj. Pentru participarea la concurs au fost stabilite mai multe condiții pentru candidați, printre care să nu fie cercetați disciplinar sau să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare, să nu fie puși la dispoziţie ori suspendați din funcţie. O altă cerință a fost să fi obținut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu.