Concurs de cunoştinţe religioase în prag de Crăciun

117

Tinerii creştini gorjeni au întâmpinat Sărbătorile de Iarnă printr-un concurs de cunoştinţe religioase. Evenimentul a avut loc sâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu – Jiu şi a reunit elevi de la 16 unităţi şcolare din tot judeţul.

Concursul judeţean de cunoştinţe religioase se numeşte „Ihtis” şi, de această dată, a fost urmat de un spectacol caritabil de colinde. Astfel, într-o perioadă în care mulţi întorc spatele credinţei şi uită să se mai îngrijească şi de suflet, câţiva tineri au simţit nevoia să demonstreze că omul nu are numai trup ci şi latură spirituală. Tot cu această ocazie, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, unde a avut loc evenimentul, a fost realizată şi o mică expoziţie de icoane realizate de elevi ai Liceului Teologic Târgu – Jiu, sub îndrumarea profesorului Gheorghe Plăveţi. Organizatorii evenimentului au fost: Asociaţia Studenţilor Creştin – ortodoxi Români, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici” Târgu-Jiu – condusă de preşedintele Mădălin Trohonel şi Liceul Teologic prin părintele Sorin Bora.
Colinde pentru public
Spectacolul caritabil a urmat concursului, aducând pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu – Jiu mai multe coruri şi grupuri vocale. Astfel, publicul a fost încântat de vocile membrilor corurilor Liceului Teologic, Colegiului Naţional „Spiru Haret”, Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” şi al Bisericii „Sfinţii Apostoli”, din Târgu – Jiu precum şi ai membrilor grupului vocal „Tisa” din Tismana.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here