Concert extraordinar, în încheierea Şcolii Muzicale de Vară

408

concert frantuzoaiceŞcoala Muzicală de Vară s-a încheiat în data de 26 august. Finalul cursurilor de măiestrie a fost marcat pentru-un extraordinar concert. Evenimentul a avut loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu.

Concertul de gală a fost susţinut de cei 30 de cursanţi şi de profesoarele lor, Véronique şi Claire Chauvel. Concertul de Bach în Fa Minor, pe care l-a interpretat Véronique acompaniată de Orchestra de Cameră „Lyra Gorjului”, dirijată de maestrul Ştefan Frăţilă a fost pe sufletul publicului. „Vineri seara a fost audiţia tuturor copiilor. Ei au iubit-o foarte mult pe Véronique Thual-Chauvel şi au fost foarte receptiv la cursurile ei de măiestrie”, a declarat profesoara de pian Mihaela Popescu, cea care a fost şi translatorul oaspeţilor francezi. Şcoala Muzicală de Vară a fost un succes şi în acest an, cursanţii fiind deosebit de încântaţi şi de receptivi, metoda aplicată de Véronique Thual-Chauvel – întâi interpretarea, apoi teoria – dovedindu-se extrem de eficientă. La cursuri au participat elevi ai Liceului de Muzică, de la clasele profesorilor: Florin Berculescu, Liliana Ştefănescu şi Norica Voicu, dar şi elevi ai Şcolii Populare de Artă, mai exact de la clasa de vioară a profesorului Iacob Narcis şi de la clasele de pian ale profesorilor Aurel Popescu şi Viorica Sârbu. În total, 30 de elevi au absolvit cursurile Şcolii Muzicale de Vară ediţia 2011, 24 la pian şi şase la vioară.

Concert deschis cu lansare de carte

Înainte de concertul de Gală, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” a avut loc lansarea cărţii „Érik Satie sau Posibil Îndreptar Muzicologic”, autor Mihaela Sanda Popescu. „Subiectul este despre un compozitor francez, Érik Satie. Despre această carte a vorbit Hervé Chauvel, soţul pianistei Véronique Chauvel. EL a spus că este o bucurie pentru ei ca cineva din România, mai precis din Târgu-Jiu, contribuie la obţinerea locului binemeritat al acestui compozitor francez. Pentru că Érik Satie a fost prieten cu Constantin Brâncuşi, Hervé Chauvel a mai spus că este minunat că a fost descoperit tocmai în oraşul lui Brâncuşi”, a explicat Mihaela Popescu, autoarea cărţii. În încheiere, merită precizat faptul că pianista Véronique Thual-Chauvel va veni şi anul viitor la Târgu-Jiu şi va susţine o nouă ediţie a cursurilor şcolii muzicale de vară. „Vine în perioada 20-26 august 2012. Ea a fost foarte mulţumită de felul cum a fost primită şi găzduită în acest an. Pentru toate acestea vrem să mulţumim preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj – Ion Călinoiu, pentru susţinerea financiară, directorului Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, care este un spirit organizatoric extraordinar, dar şi directorului Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” – Marian Negrescu”, a declarat Mihaela Popescu.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here