Concediul de odihnă suplimentar, piedică în semnarea CCM

325

Negocierile pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul CE Oltenia au eşuat şi joi din cauză că sindicaliştii şi administraţia nu au ajuns la un consens în legătură cu concediu de odihnă suplimentar.

“În anul 2012 S.C. C.E. Oltenia a plătit un număr de 129.323 de zile de concediu de odihnă suplimentar pentru condiţii de muncă speciale, deosebite, grele, vătămătoare şi periculoase cu o medie de 8 zile lucrătoare pe salariat anual şi un număr maxim de 12 zile. Din acest motiv rezultă costuri suplimentare pentru S.C. C.E. Oltenia de aproximativ 52 milioane lei şi necesitatea asigurării unui personal suplimentar de circa 700 de persoane. Negocierea, în acestă privinţă, a eşuat întrucât prin propunerea sindicatelor numărul de zile de concediu de odihnă suplimentar nu a putut fi diminuat”, se arată într-un comunicat de presă al CEO.
Administraţia a propus o reducere a numărului de zile de concediu suplimentar în aşa fel încât concediul mediu total pe salariat, care în prezent este de 33 de zile, să fie diminuat. “Datorită acestei situaţii, termenul final de negociere nu a putut fi respectat convenindu-se un nou termen de finalizare până în 14.02.2013. Regretăm că datorită acestei întârzieri o parte din drepturile deja convenite pe parcursul negocierilor nu se pot acorda până la finalizarea şi înregistrarea contractului”, se mai precizează în comunicat.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here