Comercianţii, controlaţi din ordinul prefectului

366
controale piete (2)Angajaţii de la mai multe instituţii cum este Garda Financiară, Direcţia Sanitar-Veterinară, sau Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Gorj au luat ieri la purecat comercianţii.

Aceştia au vrut să vadă cum şi ce se vinde cu doar câteva zile înainte de sărbătorile pascale. Aceste controale au fost solicitate de către prefect.

Echipe mixte au mers la magazinele şi tarabele din piaţa Centrală a municipiului Târgu-Jiu pentru a controla comercializarea produselor de sezon. Acţiunile acestora au scos la iveală deficienţe grave, cum sunt depozitarea necorespunzătoare a alimentelor, nejustificarea sumelor încasate sau aruncarea deşeurilor la întâmplare. Primii care i-au tras la răspundere pe comercianţi au fost comisarii Gărzii Financiare. Cu amenzi usturătoare i-au ameninţat pe administratorii de firme şi lucrătorii Gărzii de Mediu sau cei ai Direcţiei Sanitar-Veterinare care declară că au ca principal scop evitarea îmbolnăvirii celor care cumpără şi consumă aceste alimente. O altă problemă cu care se confruntă consumatorii este şi cea a banilor, produsele de sezon fiind destul de piperate. Acest aspect, însă, nu poate fi revizuit, totuşi, prin aceste controale se doreşte ca măcar produsele să fie bune, chiar dacă sunt cam scumpe.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here