În anii din urmă, într-o lucrare semnată de regretatul brâncuşiolog Ion Pogorilovschi (Polemice, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006), este reluată o mai veche dispută pe tema Coloanei ca posibilitate de realizare artistică, înaltă de 60 de metri. Artistul ar fi avut în minte această posibilă realizare, dar realitatea de la faţa locului, îndeosebi posibilităţile tehnice, nu ar fi fost pe măsura „visului de perfecţiune” nutrit de artist.
(Să menţionăm că, în corespondenţa din anii 1955-56, cu Barnet Hodes din Chicago, artistul ar fi dorit să ridice, după cum precizează în scrisoarea din 26 iunie 1956, o Coloană înaltă „de 300 pieds en acier inoxydable”, ba chiar una de 400 de metri din acelaşi material: „Si cela peut être fait en acier inoxydable POLI, ce sera une des merveilles du monde” (scrisoarea din 5 decembrie 1956, cf. Friedrich Teja Bach, Constantin Brancusi. Metamorphosen plastischer Form, 1987, Partea a patra, set de scrisori reprodus la pag. 243-248).
Desigur, şi aceasta – ca şi Pasărea în spaţiu, ce urma a fi realizată din bronz în gradina vilei lui Charles de Noilles din Hyères, prin 1927, înaltă de 3,50 m şi în jur de 250 kg, va rămâne unul din proiectele irealizabile ale lui Brâncuşi.
Dar să revenim la proiectul aşa-zis iniţial de la Tg.-Jiu.
În secţiunea intitulată Ion Pogorilovschi versus Ştefan Georgescu-Gorjan, Ion Pogorilovschi reproduce textul „Despre ansamblul de la Târgu-Jiu: treizeci «clepsidre suprapuse»” (publicat în „Studii şi cercetări de istoria artei”, seria „Arta plastică”, Tom 19, nr. 1, 1972), în care susţinuse că intenţia sculptorului fusese aceea de a ridica la Târgu-Jiu o coloană cu treizeci de romboedri (1/2 + 29 + ½), conform fotografiei publicate în ziarul local „Gorjanul”, la vremea inaugurării (An XV, nr. 33-34, 8-15 septembrie 1938, p. 3).
Fotografia-machetă cu care Brâncuşi s-ar fi prezentat, la Poiana, în faţa Ligii Femeilor Gorjene (preşedintă: Arethia Tătărescu), ar fi fost executată la Paris, „în propriul atelier fotografic”, printr-un trucaj: triplarea, prin suprapunere, a Coloanei de lemn de plop de la Voulangis, compusă din 1/2 + 9 + ½ romboedri (ridicată în 1920, în grădina lui E. Steichen, unde Brâncuşi mai montase şi o Măiastră în vârf de stâlp).
Utilizând „în moduri diferite patru fotografii de acelaşi tip ale Coloanei” (I.P.), Brâncuşi ar fi dorit să ridice la Târgu-Jiu „o coloană de două ori mai înaltă decât cea pe care a ridicat-o”, după mărturia târzie a lui V. G. Paleolog (Tinereţea lui Brâncuşi, Ed. Tineretului, Buc. 1967. Din convorbirea purtată în toamna anului 1938, cu Brâncuşi, acasă la el, la Corlate-Dolj, aflăm despre regretul manifestat de artist privind „reducerea înălţimii Coloanei la jumătate”. V.G.Paleolog reproduce colajul realizat de artist în 1935 şi prezentat membrelor Ligii Femeilor Române din Gorj, la conacul de la Poiana, în prezenţa Arethiei Tătărescu, comanditara monumentului. Coloana „trebuia să se înalţe la vreo 60 de metri de la pământ, pentru a face faţă munţilor, însă constructorii şi turnătorii de la Uzinele din Petroşani s-ar fi văzut excedaţi de un asemenea proiect monumental, reducându-i drastic înălţimea la doar 30 de metri. De asemenea, ideea „piaţetei neisprăvite” în jurul Coloanei (cu 24 scaune clepsidrice şi 365 de plopi sădiţi circular, generând „tânguirile lui Brâncuşi, aproape suspine…”). În legătură cu toate aceste „viziuni” atribuite lui Brâncuşi – detaliate inginereşte de acelaşi Tretie Paleolog în câteva schiţe de reconstituire a „piaţetei-gnomon” şi „Templului iubirii” – ne păstrăm rezerva!. Însă, teza aceasta „a rezervei tehnice culese din manualele inginereşti germane”, conform căreia „sculptorul trebuia să accepte reducerea înălţimii Coloanei” de la 60 de metri la jumătate – va fi împărtăşită, apoi, şi de alţi brâncuşiologi, între care Ion Pogorilovschi a rămas consecvent până azi…
Acest „vis de perfecţiune brâncuşian limpede determinat” ar fi fost „cenzurat”, din raţiuni privind rezistenţa materialelor, de inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan: „Coloana pare că s-a înfăptuit aşa cum s-a înfăptuit printr-o puternică cenzurare a intenţiilor artistului din considerente inginereşti şi – probabil – financiare.” Ideea aceasta este desigur mai veche şi ea poate fi întâlnită în lucrarea Comentarea Capodoperei – Ansamblul sculptural brâncuşian de la Târgu-Jiu, Junimea, 1976, p. 259:
„Se vede, inginerul lipsit de experienţă şi suficient curaj, a influenţat avântatele planuri brâncuşiene. După cum vom dovedi, sculptorul venise la Tg.-Jiu cu gând să facă o Coloană de două ori mai înaltă decât cea efectiv realizată ulterior. Consultat în chestiunea rezistenţei materialelor, Ştefan Georgescu-Gorjan pare să fi recomandat artistului, ca rezonabilă tehniceşte, o înălţime mult diminuată. Aşa se face că Brâncuşi se apucă la începutul lui august să caute silueta ideală a «stâlpului său ţărănesc» pentru o înălţime de 30 de metri”.
Crezând că „se dă un credit poate prea mare reflecţiilor realizatorului ei tehnic, inginerul Georgescu-Gorjan”, în completarea directă cu macheta „Coloana pare că s-a înfăptuit aşa cum s-a înfăptuit printr-o puternică cenzurare a intenţiilor artistului din considerente inginereşti şi – probabil – financiare. Coloana ideală visată de sculptor întru cinstirea eroilor de pe Jiu trebuia (după – cum vom vedea – relevă macheta) să fie mult mai înaltă şi mult mai zveltă.” (Ibidem, p. 70).
Într-o replică, blindată de calcule matematice, Stefan Georgescu-Gorjan va afirma că „este ridicat la rangul de machetă un colaj fotografic fantezist, despre care se presupune că ar fi fost făcut de însuşi sculptorul. Chiar şi în această ultimă ipoteză, trucajul tot trucaj rămâne, iar nu machetă.” („O Coloană de 60 metri la Târgu-Jiu?”, în „Ramuri”, nr. 3/1977).
Gorjan neagă categoric că Brâncuşi ar fi nutrit vreodată un asemenea „vis de perfecţiune”, concluzionând, pe baza unor calcule inginereşti la obiect, că „un asemenea proiect ar fi fost o imposibilitate tehnică”. Considerând aceasta drept „o teorie fundamental greşită din toate punctele de vedere”, Ştefan Georgescu-Gorjan reface, la data replicii (1977-78), datele privind rezistenţa materialelor (folosite în ridicarea Coloanei în 1937), împreună cu specialişti de marcă, înlăturând astfel acuza ce plana asupra lui de „pseudotehnicitate” şi „lipsă de experienţă şi suficient curaj”…
Pentru verificarea „în amănunt” a situaţiei ivite, noi înşine am avut curiozitatea să deschidem colecţia ziarului „Gorjanul” din septembrie-octombrie 1938. În numărul din 8-15 septembrie 1938 (p. 3) este publicată pe trei pătrimi din marginea paginii „Columna Recunoştinţii din Tg.-Jiu, opera marelui sculptor gorjan Brâncuşi”. Alături este publicată şi fotografia „Portalul Eroilor din Târgu-Jiu”, iar deasupra celor două fotografii comunicatul Serbări amânate, din partea Ligii Femeilor din Gorj: „Solemnităţile care urmau să aibă loc la Tg.-Jiu în zilele de 18 septembrie a.c., se amână pentru 14 Octombrie, deoarece data anunţată coincide cu serbările de la Mărăşeşti”. În continuare – nota redacţiei: „Din parte-ne, socotim că ziua de 14 Octombrie este şi mai indicată pentru solemnităţile de la Târgu-Jiu, întrucât în acea zi se vor împlini 22 de ani de la memorabilele lupte de la Jiu, care au însemnat prima pagină glorioasă a oştirilor noastre, în 1916. Şi în această zi trebuie să ia parte vie, la festivităţi, toată suflarea gorjenească, dându-se zilei cinstirea pe care o merită. GRJ.” Este uşor să-l recunoaştem în această notă redacţională pe Jean Bărbulescu, directorul-proprietar al gazetei.
Ştim, apoi, dintr-un nou comunicat, că nici la 14 octombrie nu a avut loc festivitatea inaugurării ansamblului, care se va produce, fără anunţ în presă, la 27 octombrie 1938.
În privinţa Coloanei-colaj (ceea ce Fr. Teja Bach numeşte artă combinatorie), publicată de ziarul local, am avansa şi o altă ipoteză, neîntâlnită nici la Ion Pogorilovschi, nici la Ştefan Georgescu-Gorjan:
Oare fotografia-colaj nu a fost executată în tipografia ziarului, după imaginea Coloanei de la Voulangis din 1920 (fotografie cu care Brâncuşi ar fi venit la Tg.-Jiu şi pe care Jean Bărbulescu, directorul publicaţiei, ar fi avut-o la dispoziţie), din necesităţi de paginaţie estetică – pentru a o întinde pe trei pătrimi din pagină, dând astfel atenţia cuvenită evenimentului inaugural? În acest fel, Jean Bărbulescu ar fi sugerat lucrătorilor tipografi să mai mărească fotografia Coloanei, pe aproape toată marginea paginii…
Normal ar fi fost ca „Gorjanul” să fi reprodus fotografia reală a Coloanei din Dealul cu fân, implantată acolo de mai bine de un an, fiind gata la 7 noiembrie 1937, dar ar fi preferat fotografia-trucaj făcută de Brâncuşi la Paris, fiindu-i „la îndemână”. De la festivitatea inaugurării ansamblului, pe o vreme ploioasă, avem mai multe fotografii, făcute la Coloană (momentul sfinţirii de către soborul de preoţi şi plecarea în procesiune, apoi o fotografie a soţilor Tătărescu cu umbrela la Biserica Sf. Apostoli, în sfârşit cea de la Poarta sărutului, scenă de masă – fotografii reproduse de Friedrich Teja Bach în Constantin Brancusi. Metamorphosen plastischer Form, 1987.
„Ca păstrătoare a arhivei tatălui meu”, Sorana Georgescu-Gorjan şi-a permis să îndrepte lucrurile şi să pună în adevărata lumină raporturile inginerului Gorjan cu Brâncuşi, contribuţia efectivă a acestuia la realizarea execuţiei tehnice a Coloanei, ba mai mult, interesul constant manifestat de Gorjan, care a participat în două rânduri (1965-66 şi 1975/76) la operaţiunea de remetalizare a acesteia, considerată drept „opera capitală” a sculptorului, recomandând nedemontarea ci păstrarea intactă a acesteia, cu minime şi periodice operaţiuni de întreţinere.
Acest om „cu un caracter integru şi cu un adorabil spirit ştiinţific”, ba chiar cu o minte „limpede precum cristalul”, – cum îl caracterizează Sidney Geist pe inginerul Gorjan, într-o scrisoare din 1 februarie 1989 către Sorana Georgescu-Gorjan, a publicat o interesantă suită de materiale, mai toate referitoare la istoria Coloanei infinite, în diferite periodice, de la Revue roumaine d’histoire de l’art (The Genesis of the Column without End, 1964), la Viaţa Românească, România literară, Ramuri, Contemporanul, Fotografia, Arta, susţinând totodată comunicări, conferinţe, interviuri… Din toate acestea rezultă rigoare şi exactitate informaţională, precum şi o etică a spiritului ştiinţific ce l-a călăuzit în viaţă pe Ştefan Georgescu-Gorjan.
Calcule exacte privind posibilităţile de realizare a Coloanei existente şi a altora posibile (inclusiv cea de 400 de m solicitată de americani!), date privind constructorii şi execuţia ca atare, filmul montării, „structura modulară” a monumentelor de la Târgu-Jiu, cronologia şi denumirile acestora, operaţiunile de întreţinere şi multe altele se pot citi în cartea „Am lucrat cu Brâncuşi”, care rămâne atât o mărturisire de credinţă cât şi un jurnal „de operaţii”, fără de care nu putem înţelege exact monumentul de consacrare apogeică a artistului din 1937/1938 şi însemnătatea acestuia pentru cultura română şi arta universală.
Concluzia care se impune, în clarificarea deplină a chestiunii, îi determină pe cercetători să identifice unde se găseşte fotografia-colaj, când a fost ea realizată şi dacă Brâncuşi a venit cu aceasta în ţară la întâlnirea de la Poiana cu membrele din comitetul de conducere al Ligii Femeilor Române din Gorj.
Zenovie Cârlugea
