Colegiul Tehnic Motru, implicat într-un parteneriat Comenius

385

motru 1Colegiul Tehnic Motru va fi implicat în acest an într-un proiect de parteneriat multilateral Comenius. Profesoara Ramona Lungu, sufletul acestei acţiuni este şi cea care a reprezentat

ţara noastră şi Colegiul Tehnic Motru la seminarul din Belgia la sfârşitul anului 2009. ,,Din momentul aflării rezultatelor selecţiei cu privire la participarea mea la seminarul de contact din Alden Biesen, am început să mă informez asupra unor aspecte legate de oportunităţile pe care le oferă programele LLP pentru a întâlni cadre didactice ce reprezintă şcoli din Europa şi a găsi parteneri în vederea concretizării unui proiect de parteneriat şcolar Comenius. Alături de colegii mei, profesori, dar şi de câţiva elevi, am început să realizăm materiale de prezentare şi promovare a ţării şi a şcolii noastre. Faptul că seminarul urma să se desfăşoare în Belgia, a constituit o bună ocazie să mă documentez în legătură cu această ţară. Limba de lucru utilizată în cadrul seminarului a fost engleza. Nu am avut nevoie de o pregătire lingvistică prealabilă, deoarece sunt utilizator experimentat al limbii engleze”, a declarat Ramona.

motru 2Aceasta, împreună cu elevi, profesori şi conducerea şcolii au realizat materiale de prezentare a unităţii de învăţământ şi a regiuni prezentare în limba engleză a şcolii şi a regiunii în Powerpoint, broşuri, fotografii, hărţi. De asemenea, în cadrul consiliilor profesorale şi a unor discuţii de grup s-au hotărât posibile teme de proiect pentru un parteneriat multilateral Comenius.
În cadrul seminarului de contact „International cooperation between technical and vocational school” au avut loc o serie de activităţi în care echipe de cadre didactice din toată Europa şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale din Belgia au reuşit să identifice tematici precise pentru viitoare proiecte de parteneriate Comenius. Activităţile s-au derulat pe o perioadă de patru zile şi au constat în: sesiuni de informare asupra parteneriatelor Comenius, a modului de completare a formularelor de candidatură, exemple de parteneriate realizate în anii trecuţi; ateliere de lucru în vederea identificării posibililor parteneri, a tematicilor unor viitoare proiecte; schimb de informaţii despre şcoli, ţări, regiuni prin realizarea de standuri pentru fiecare ţară şi scoală reprezentată în cadrul seminarului; sesiuni de lucru în vederea creării unui proiect cu partenerii găsiţi; prezentarea parteneriatelor si a proiectelor realizate în cadrul seminarului, schimb de idei, auto-evaluări; vizite ale castelului din Alden Biesen, ale oraşelor Maastricht şi Genk.
,,Programul de lucru din cadrul acestui seminar a fost echilibrat şi a permis participanţilor să se informeze în detaliu asupra modului de realizare a parteneriatelor Comenius, să intre în contact cu toţi participanţii, să se cunoască şi să îşi facă astfel cunoscute ideile pentru eventuale proiecte şi să promoveze ţara şi şcoala pe care le reprezintă. Activităţile propuse au avut timpii necesari pentru a pune la punct toate detaliile necesare realizarii unei bune colaborări: găsirea de parteneri, schimb de idei, realizarea unei propuneri de proiect, stabilirea tematicilor proiectelor”, a mai completat Ramona Lungu. Profesoara a menţionat faptul că toţi participanţii la seminar au fost foarte deschişi la propuneri de parteneriate, iar coordonatorii seminarului au oferit în permanenţă sprijin în negocierea parteneriatelor. “Sperăm ca prin această acţiune, Colegiul Tehnic Motru să fie promovat şi la nivel internaţional”, a încheiat iniţiatoarea.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here