Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”, premiat la competiţia „Şcoala Altfel”

100

colegiul-gheorghe-magheruPrintre câştigătorii competiţiei „O activitate de succes în săptămâna Şcoala Altfel”, organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, se numără şi o unitate de învăţământ din judeţul Gorj. Este vorba de Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”, care s-a înscris în competiţie cu activitatea „Industria alimentară între tehnică şi cultură”, reuşind să obţină cel mai mare număr de voturi la categoria „tehnic”.

 

Programul „Şcoala altfel” a debutat în anul şcolar 2011 – 2012 şi a constat în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, în săptămâna 2-6 aprilie 2012, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. În cadrul acestui program Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a lansat competiţia „O activitate de succes în săptămâna Şcoala Altfel!”, concursul ce şi-a propus să selecteze şi să promoveze pe site-ul www.edu.ro cele mai interesante 10 activităţi care s-au desfăşurat la nivel naţional în această săptămână, câte una din fiecare din cele 10 domenii de concurs. Judeţul nostru a fost reprezentat în cadrul acestei competiţii de 8 unităţi de învăţământ: Colegiul Comercial „Virgil Madgearu”, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”, Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu”, Şcoala Generală Cruşeţ, Şcoala Generală „Pompiliu Marcea”, Şcoala Generală „Sfântul Nicolae” şi Şcoala Generală Văgiuleşti. Numai una dintre aceste unităţi de învăţământ a reuşit însă să se numere printre câştigătorii competiţiei. Este vorba de Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”, a cărei activitate – „Industria alimentară între tehnică şi cultură” – a obţinut cele mai multe voturi la secţiunea „Tehnic”. În cadrul acestei activităţi, elevii au efectuat vizite în trei unităţi cu profil alimentar, unde au fost primiţi de personal specializat, li s-a explicat procesul tehnologic, au pus întrebări şi au primit răspunsuri avizate de la inginerii din domeniul industriei alimentare. Premierea va avea loc în data de 7 iunie, odată cu premierea unităţilor de învăţământ câştigătoare ale Competiţiei naţionale „Şcoală Europeană”, ediţia 2012, în cadrul unei festivităţi ce se va desfăşura la Sala Spiru Haret a Palatului Parlamentului.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here