Codaşi la consumul de apă minerală

488
Românii preferă în continuare apa de la robinet, dovadă că, în medie, consumul de apă minerală este de trei ori mai mic decât în UE. Astfel, un român bea, anual, aproximativ 45 de litri de apă minerală, comparativ cu 120 de litri, consumul mediu european.
„Piaţa locală are un potenţial imens de dezvoltare“, declară Octavian Creţu, directorul general al Romaqua, cel mai mare producător de apă minerală din România şi deţinătorul brandurilor Borsec şi Aquatique.

Consumul redus de apă se pare că a fost un avantaj pentru producătorii deja existenţi deoarece criza nu le-a afectat până acum afacerile. „Noi am fost afectaţi doar de vremea rea şi ploioasă din ultimele luni, care au micşorat vânzările de apă şi de băuturi răcoritoare“, completează Creţu. De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii Coca-Cola HBC – îmbuteliatorul brandurilor Dorna, Poiana Negri şi Izvorul Alb – care spun că vânzările din primul semestru sunt similare cu cele de anul trecut. „Din luna aprilie îmbuteliem încontinuu, aproximativ la acelaşi nivel din 2008”, a declarat Bogdan Nuţu, directorul fabricii Poiana Negri din Vatra Dornei.
Producătorii de apă minerală cred că, în România, consumul va creşte substanţial în anii următori şi că totul depinde de evoluţia nivelului de trai „Este extrem de important să îţi poţi permite să cumperi apă îmbuteliată şi să nu mai bei de la robinet. Consumul va creşte direct proporţional cu salariile”, explică Marian Naiman, directorul de calitate al Coca-Cola HBC România şi Bulgaria. Prin apă minerală se înţelege atât apa plată (n.red. – fără acid), cât şi cea carbogazoasă. Românii preferă cea de-a doua categorie, dat fiind faptul că apa minerală carbogazoasă deţine o pondere de 60% din vânzările interne de profil, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă MEMRB. Principalii producători de apă sunt Romaqua, Coca-Cola HBC, European Drinks, Apemin Tuşnad şi Bucovina, care deţin, cumulat, 81,6% din piaţa internă de profil. Anul trecut, românii au cheltuit pe sucuri şi pe apă minerală aproximativ 900 de milioane de euro. În Germania, sticla de 1,5 l. apă minerală costă 0,19 euro( indiferent unde o cumperi : hipermarketurile Lidl, Aldi,Edeca, Norma, etc). În România, aceeaşi sticlă de 1,5 l. apă minerală costă 0,59 euro. Pentru fiecare sticlă de plastic dusă înapoi la magazin primeşti, în Germania, 25 cenţi. În Romania… nu primeşti nimic, iar sticlele de plastic ajung, de cele mai multe ori, în gunoaiele dintre blocuri !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here