COABITARE ASIMETRICĂ: DESPRE LUMILE ACESTUI SECOL ŞI IMPLICAŢIILE LOR STRATEGICE

185

“Incertitudine” este cea mai nouă publicaţie semnată de ambasadorul George Cristian Maior, director al Serviciului Român de Informaţii. Cartea, de fapt o colecţie de articole revizuite şi adăugite, se înscrie pe linia iniţiată de autor cu “Noul aliat – regândirea politicii de apărare a României la începuturile secolului XXI” (editura RAO, Bucureşti, 2009), oferind prin valoarea analitică şi tematică abordată, un stimul intelectual atât de necesar dezbaterii cu privire la locul şi rolul României pe harta geostrategică a “lumilor” acestui secol.

Pluralul nu este numai o figură de stil. Este, în opinia mea, esenţa mesajului pe care ni-l propune Maior. Cheia înţelegerii actualului şi, mai ales, viitorului mediu de securitate constă în a sesiza ceea ce ne uneşte şi ceea ce ne separă pe noi de ceilalţi. Pentru că una din principalele forţe ale globalizării este cea care aduce în contact mai multe “lumi” şi care, implicit, sporeşte fricţiunea dintre ele. Această interacţiune fisurează şi integrează actori geopolitici, civilizaţii şi curente ideologice, iar descifrarea şi, de ce nu, anticiparea acestor mişcări tectonice este un prim pas pentru gestioanrea relaţiilor de putere şi a evoluţiilor de securitate. Faliile sau, după caz, fuziunile care îşi pun amprenta asupra sistemului internaţional creează relaţii asimetrice, iar asimetria necesită utilizarea unui complex variat de instrumente politico-diplomatice, militare şi de intelligence fără de care o ecuaţie de securitate cu variabile atât de diferite nu poate avea decât un rezultat negativ.

Ipoteza acestui demers eseistic este ceea ce Maior numeşte “paradoxul asimetriei” care se referă la modul în care relaţia dintre doi sau mai mulţi actori evoluează şi poate fi interpretată. Astfel, în funcţie de parametrii la care ne raportăm, “puternic” şi “slab” devin noţiuni relative, chiar interşanjabile. Când relaţia este pusă în contextul globalizării, care augmentează şi accelerează interacţiunea, dar mai şi sporeşte numărul de parametrii, atât teoreticianul cât şi practicianul se confruntă cu un deficit de cunoaştere care implică incertitudini. Incertitudini cu privire la comportamentul interlocutorului, la gândirea şi chiar la natura sa. În acest peisaj, cunoaşterea devine o armă strategică esenţială, iar aproximarea cunoaşterii, înţelegerea “lumilor” reprezintă un obiectiv care dă naştere la controverse atât în sfera intelectuală cât şi în cea decizională. Familii teoretice, actori statali, inter-statali şi non-statali îşi dispută explicarea evoluţiilor internaţionale şi, mai ales, propunerea unor noi “ordini”, a unor aranjamente şi politici care să acomodeze dinamica de securitate.
Maior tratează cele două momente de referinţă care au condus la conştientizarea transformărilor sistematice care au afectat nivelul de analiză de la local, naţional şi până la global: 1989 şi 9/11. Nu sunt doar simple date, sunt un cumul de factori care au declanşat o veritabilă revoluţie a paradigmelor în care ne imaginăm jocurile de putere. Scăpaţi din crisparea gândirii rigide din timpul Războiului Rece, am început să realizăm amplitudinea efectelor forţelor globale asupra lumii secolului XXI. Este şi motivul pentru care conceptuu de “post” a căpătat o atât de largă răspândire, iar popularitatea sa este cel mai bun indicator al schimbării. Redimensionarea conceptelor cu care operam înainte, a realităţilor în care trăiam, apariţia altora mai noi dau naştere unor controversate teme de reflecţie asupra cărora se apleacă şi autorul. Ce este puterea? Cum se echilibrează şi apare contra-puterea? Cine este statul în era globalizării, non-statul sau supra-statul? Sunt doar câteva dileme abordate în “Incertitudini”.
Un alt demers întreprins de autor se referă la conturarea “lumilor” care coabitează pe scena internaţională. Partea cea mai consistentă este dedicată actorului care deţine supremaţia pe scena internaţională – America. Nu este singurul stat luat în calcul per se, pentru că i se adaugă şi altele, ca Iranul sau Irakul, dar şi entităţi non-statale, de genul grupărilor teroriste sau supra-statale, cum tinde să devină Europa. Sunt “lumi” diferite, în care SUA reprezintă un caz aparte, dat fiind faptul că se bucură de o putere fără precedent în istorie. Motiv pentru care termenul de comparaţie cel mai des uzitat pentru a evalua supremaţia americană este Roma antică. Înţelegerea naturii acestui pol de putere este esenţială pentru orice demers care vizează cunoaşterea relaţiilor internaţionale. Dar Maior nu se mulţumeşte doar cu atât. Într-o formulare tautologică, obiectivul autorului este de a înţelege cum îşi înţelege America propriul rol şi loc în arhitectura internaţională de după Războiul Rece. De aici şi incursiunile ideatice profunde în excepţionalismul de peste ocean, în “tentaţia imperială” americană şi în relaţiile transatlantice. Acest ultim subiect care studiază oportunităţile, dar şi limitele atlanticismului, duce dezbaterea către Uniunea Europeană care este tratată, de asemenea, dintr-o perspectivă inedită: aceea a “imperiului, dar nu imperiu”. Dinamica integratoare din spaţiul European ( principala trăsătură a Europei “postmoderne”) revalorizează această noţiune, dându-i un sens pozitiv, de “imperiu bun”, care se rupe de tradiţia imperială în accepţiunea ei clasică. În fine, diametral opusă “lumii postmoderne”, este “zona de haos” în care intră statele, neguvernabile, o “lume” a violenţei şi instabilităţii în care proliferează riscurile şi ameninţările la adresa securităţii globale.
Redefinirea conceptelor prin care reflectăm asupra lumii şi a configuraţiei sistemului internaţional ar constitui o radiografie incompletă fără un studiu atent al provocărilor cu care ne confruntăm. “Incertitudine” nu dezamăgeşte în această privinţă, iar teme precum terorismul internaţional, confruntarea dintre “lumi”, proliferarea nucleară, noul tip de război, securitatea energetică dau culoare tabloului ameninţărilor din secolul XXI. Mai mult, Maior propune şi un instrumentar care ar permite, în viziunea sa, gestionarea trecerii în paradigma “post”. Strategii, diplomaţii, militarii, serviciile de informaţii par a fi rotiţele clasice ale mecanismelor de securitate. Acum devin însă piese cu noi roluri într-un sistem mai sofisticat, ancorat în principii democratice precum legitimitatea sau respectarea drepturilor omului: “diplomaţia cunoaşterii”.
În încheiere, aş sublinia că un demers precum “Incertitudine” venit din partea unui teoretician este un argument puternic pentru dezbaterile din cercurile academice. Dar când autorul este parte esenţială a osaturii sistemului de securitate naţională este mai mult decât atât. Este un semnal de alarmă care nu numai că merită, dar trebuie să fie luat în seamă atât de experţi şi factori de decizie, cât şi de publicul larg. Meditaţia strategică asupra incertitudinilor relaţiilor internaţionale, o dimensiune aproape absentă în literatura de specialitate autohtonă, este o premisă sine qua non pentru conturarea condiţiei României în noul ev.
George Cristian Maior, Incertitudine, Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI – recenzie, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2009
Gheorghe Munteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here