CJAS Gorj înăspreşte controalele medicilor gorjeni

458
ambulantaCasa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj a efectuat în cursul acestei săptămâni o serie de controale asupra a 20 de medici specialişti din municipiul Târgu Jiu. „Este o acţiune proprie, iar medicii au fost aleşi conform listei pe care noi o avem cu cei care lucrează în ziua când hotărâm efectuarea controalelor”, ne-a declarat Titu Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj. Instituţia a decis efectuarea acestor controale pentru a verifica prezenţa la program a fiecărui medic ce are contract cu CJAS Gorj. Astfel, din cei 20 de medici specialişti, cinci au fost de negăsit la cabinete, de aceea s-a hotărât reţinerea de către CJAS a 10% din valoarea contractului pe luna iulie.

De asemenea, de ieri şi până pe data de 7 august, CJAS Gorj va efectua controale la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Această măsură a venit din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii. Deoarece au fost descoperite o serie de nereguli la Serviciul de Ambulanţă Botoşani şi Vâlcea, s-a decis implementarea unui proiect naţional de verificare a acestor unităţi judeţene. Unităţile vor fi controlate pentru a vedea dacă se respectă contractele cu CJAS, cererile de transport, precum şi dotarea fiecărei maşini a Ambulanţei Gorj. „La noi nu au fost semnalate probleme, dar trebuie să ne conformăm proiectelor naţionale şi să le ducem la îndeplinire”, a completat Bondoc.
Până pe 7 august, instituţia nu va putea prezenta nereguli (ne)găsite, abia la acea data putând oferi un raport. În această perioadă, zi de zi, şapte angajaţi ai CJAS Gorj, împreună cu un inspector al Autorităţii de Sănătate Publică Gorj, vor verifica întreg Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here