CJ Gorj a aprobat peste 230.000 de lei pentru montarea unui sistem de detectare a incendiilor la Spitalul Dobrița

993

În cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Județean, ce a avut loc, marți, membrii acestuia au aprobat un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție Sistem de detectare, semnalizare și avertizare incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, comuna Runcu.

Valoarea totală a obiectivului de investiție este de 237.432,79 de lei (inclusiv T.V.A.), din care valoare construcții și montaj 201.708,99 de lei (inclusiv T.V.A.). Durata estimată de execuție este de 3,5 luni.,,În cursul acestui an, au fost contractate serviciile de elaborare a studiului de fezabilitate prin care se propune realizarea unui sistem de detectare, semnalizare și avertizare incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, comuna Runcu. Documentația tehnico-economică elaborată cuprinde, ca elemente tehnico-economice structurale, valoarea totală a investiției, durata estimată de execuție a obiectivului de investiție și categoriile de lucrări, fiind supusă, spre analiză, Comisiei Tehnico-Economice constituită la nivelul Consiliului Județean Gorj, obținându-se avizul favorabil nr. 13/2020. (…) În situația existentă, în cazul apariției unui incendiu, timpul de detectare este foarte mare, ceea ce presupune un timp de intervenție foarte lung, propagarea fiind facilitată de existența în cadrul spitalului a unei arhive cu documente de importanță majoră care trebuie păstrate timp îndelungat, precum și de materialul lemnos din cadrul șarpantei, aspecte ce pot conduce la pagube ridicate. Prin documentația tehnico-economică elaborată, se propune realizarea unui sistem de detectare, semnalizare și avertizare incendiu, alcătuit din: centrală de incendiu adresabilă; panou repetor; detectoare de fum adresabile; detectoare de temperatură adresabile; butoane pentru incendiu adresabilă; sirene de interior adresabile; sirene de exterior autoalimentate; cabluri de incendiu. Sistemul de detectare, semnalizare și avertizare incendiu este un ansamblu de echipamente (detectoare, butoane, sirene, etc.) care comunică cu centrala adresabilă prin intermediul cablurilor de incendiu certificate, cu rezistență ridicată la foc. La instalarea sistemului, detectoarele vor fi memorate și li se va aloca o adresă astfel încât, în caz de incendiu, centrala va afișa exact detectorul care a sesizat fum. Centrala de incendiu va fi prevăzută cu minim patru bucle a câte 199 de elemente fiecare. Aceasta va afișa defecțiuni sau detecții fum pentru fiecare buclă în parte, inclusiv erori pentru atenționarea curățirii detectorilor de fum. Funcționarea sistemului de detectare, semnalizare și avertizare incendiu în varianta propusă nu poate fi interferată de alte dispozitive, sisteme wireless sau comunicatoare GSM, care să conducă la generarea de alarme false. Costurile pentru mentenanța sistemului de detectare, semnalizare și avertizare incendiu propus, sunt mai scăzute decât în cazul sistemelor wireless, deoarece nu necesită demontarea fiecărui detector de fum în parte pentru înlocuirea bateriilor, nu necesită module de semnal și verificarea lor periodică se realizează mai rar”, se arată în referatul de aprobare al proiectului inițiat de Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here