Cinci ani de închisoare pentru o tâlhărie comisă la Stejari!

876

La fix șase ani de când doi bătrâni din Stejari au fost tâlhăriți noaptea în propria lor locuință, Judecătoria Târgu Cărbunești a reușit să pronunțe o sentință de condamnare pentru unul dintre autorii acestei fapte, un complice al său primind deja o decizie definitivă. Ionuț Valentin Dobrin este din județul Olt, are 28 de ani și un cazier bogat, la care se mai adaugă acum o pedeapsă de 5 ani cu executare. Decizia magistraților nu este definitivă, dar poate fi contestată. În noaptea de 8/9 noiembrie 2015, acesta a fost chemat la un grătar împreună cu un amic de-al său din Olt de către Paul Popa, din Stejari. Cel din urmă avea și alți prieteni la cheful pe care l-a organizat, iar după plecarea acestora, le-a dezvăluit amicilor săi din Olt că are doi vecini în vârstă care au acasă o sumă de bani pe care o țin într-o ladă la capul patului. Argumentele lui Popa l-au convins repede pe Dobrin pentru a-i jefui pe cei doi soți în vârstă. Gorjeanul a confecționat cagule și mănuși din ciorapi de damă, care au și fost folosite ulterior, doar că, după ce au scotocit casa bătrânilor, nu au găsit nici un leu. Dobrin a plecat împreună cu prietenul său spre Olt, dar pe drum a fost sunat insistent de Popa pentru a reveni și a căuta și în camera în care dormeau bătrânii pentru că acolo nu intraseră. Bărbatul din Olt nu a stat mult pe gânduri și a revenit la Stejari, după care a mers fără reținere la casa bătrânilor. Soții Ion și Vasilica Bușu dormeau duși când au intrat hoții peste ei, iar când s-au trezit au fost amenințați, cerându-li-se pe un ton violent să scoată banii pentru că altfel vor fi omorâți. Bătrânii au fost nevoiți să le dea hoților cei aproape 20.000 de lei pe care îi aveau puși deoparte pentru înmormântare, din documentele de la dosar reieșind că inculpatul din Olt a sustras pentru el o parte din sumă. Ulterior s-a făcut împărțirea „corectă” între cei patru indivizi implicați în jaful respectiv, iar după aceea a fost demarată o anchetă care a dus și la identificarea și prinderea lor. Popa a primit o pedeapsă de 3 ani cu executare, Curtea de Apel Craiova fiind cea care a dispus executarea perioadei pentru că la Judecătoria Târgu Cărbunești judecătorii hotărâseră înlocuirea acesteia cu un termen de supraveghere. Dosarul s-a disjuns însă și Dobrin a ajuns să fie judecat separat, el primind acum o pedeapsă de 5 ani. Între timp, cei doi bătrâni jefuiți au murit la interval de câteva luni unul după altul în cursul anului 2017. Sentința de acum nu este definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here