
La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Gorj, ai unităţii energetice precum şi alţi oficiali ai judeţului s-au întâlnit la sediul Palatului Administrativ din Târgu-Jiu cu delegaţia chineză pentru prezentarea proiectului şi a strategiei de aplicare a acestuia. În cazul în care firma chineză va hotărî dacă va realiza investiţia de 400 de milioane de dolari ar fi create o sută de noi locuri de muncă, după cum susţin reprezentanţii părţii române. Obligaţia CE rovinari ca parte contractuală în această investiţie este aceea de a pune la dispoziţie terenul pe care va fi construit noul grup. Electric Equipments a fost aleasă pentru posibila investiţie deoarece firma a realizat mai multe proiecte în ţară fiind specializată în echipamente electrice. Despre Electric Equipments se mai ştie că este, una dintre primele 100 de firme de profil din China.