Chezăşie pentru libertate, o carte de actualitate

164

Carte-300x278Să aşezi o carte de 376 pagini sub semnul Libertăţii, în zilele noastre presupune a avea un curaj de natură în primul rând politică, abia apoi civică (adică strict individuală). Politica reprezintă mereu pentru poeţi o provocare înspre transpoetica rostirilor apăsate, încrustate pe răbojul timpului, cu litere de apă, de foc, de pământ, de aer, de cristal.

Poet, cu cinci-şase volume tipărite în condiţii grafice mai întotdeauna superioare, de un estetism sobru dar subtil gestual, Flaviu George Predescu se lansează şi în publicistică, precum un veritabil om planetar, dar neuitând o clipă că e “fiul patriei” şi „prizonier” al veacului. Noua apariţie editorială este găzduită tot la Editura Dacia XXI şi, de data aceasta, prefaţa i-o semnează Ovidiu Pecican. Grefându-şi demersul pe “oglinda” spiritualităţii ardelene, Flaviu George Predescu arată că nu se teme de aşa-zisul „conservatorism” transilvănean. Ca atare atacă, dezinvolt, plaja unei alterităţi glisând, cu un autosupravegheat intelectualism, dinspre subiectiv spre obiectiv, dinspre metodă către discurs, şi viceversa. Dar să citim tabletele, parcă desprinse dintre “Biletele de papagal” ale lui Tudor Arghezi ori difuzate într-o lume reală din aceea imaginară, a ţării de Kutty, căutând curios, în „Nota autorului” motivaţia de rigoare, existenţială: una simultan ontologică şi intertextuală. Ca orice autor care se respectă, Flaviu George Predescu îşi exploatează experienţa, lecturile, emoţia, sentimentele, entuziasmul şi comunicarea (pragmatică desigur, dar şi interumană). Concepută ca “manifest al luptei pentru iubire” (e o obsesie pozitivă), antologia de “articole” Chezăşie pentru libertate îţi ia drept ţel şi pledoaria pentru sinceritate, intercunoaştere, corectitudine, modele de adevăr neperisabile, consolidate şi istoric, dar şi în cea mai perfectă idealitate. Ovidiu Pecican subliniază cu o modestie academică în eseurile lui Flaviu George Predescu calităţi precum reactivitatea neresemnată, interioritatea vie şi disponibilă, stilul alert şi direct, autoportretistica executată cu fineţe după maniera caligrafilor orientali. Ca şi la Nichita Stănescu ori Mircea Cărtărescu importantă nu e atât mărturia memorialistică ci mai degrabă surprinderea unor stări de spirit şi semantica lor încorporată; nu atât ambiţia literaturizării cât onesta dezbatere de probleme acute, repoziţionarea urgentă ori, au contraire, detaşată faşă de labirintul cotidianităţii fenomenologice şi/sau (auto)sacrificiale. Gândită tetradic, “Chezăşie pentru libertate” invocă patru toposuri: suferinţa, regretul, amintirea, speranţa retrezindu-mi mie însumi proze ale lui Ion Lăncrănjean, Andre Malraux, Mihail Sadoveanu, Albert Camus. Motivele redundante par totuşi să fie singurătatea (vezi „Singurătate în doi”; “O perspectivă a singurătății”). Sau poate (ne)fericirea (vezi “Feminitatea – posibilă cale spre fericire”; “Huidu – hrană pentru nefericiţi”; “Tablou cu sărbători fericite şi oameni călcându-se în picioare”). Ori – de ce nu? – starea de întristare (vezi “Tristeţea face parte din viaţă”; “Întristat este sufletul meu dar lupt să-l salvez”). Leitmotivul centripet şi centrifug cel care dă unitate iese de la sine în relief: entitatea filosofică numită SUFLET: criza sufletească, sufletul – nufăr (splendidă metaforă vie), arhipelagul sufletesc (chirurg sufletesc), harta sufletească, garanţiile sufleteşti, sufletul întristat (precum cel al lui Vasile Cârlova?) şi real simbolic (vezi “Cum am devenit realist fără să fi visat” ca şi „Simboluri în convieţuire”), ori romantic / metamorfotic (vezi „Metamorfoza unor lacrimi de vară”, „Iluzii, speranţe şi dualitate”). Acest suflet se autosacrifică pentru binele, frumosul şi adevărul celorlalţi, iartă la nesfârşit (vezi „Lupta mea cu făuritorii de colivii de aur”), se comportă cathartic, înlătură şabloane, joacă pe terenul vieţii un meci rareori câştigat, devine un sentimental incorigibil. Pe frontispiciul sufletului său, Flaviu George Predescu fixează judecăţi de gust, procese delicat subversive, ritualuri de iniţiat, realizări de trasee mentale, desenări ale unor imperative morale, a unor căi paideice de urmat, de aplicat, de însuşit şi de promovat cu toate mijloacele la îndemână: naturale şi culturale, cu toate prerogativele instalate într-un teritoriu autentic omenesc, căci umanismul este în cele din urmă una din căile de lectură ale întreprinderii publicistice recente, având pe copertă un nume adunat gospodăreşte (adică arghezian): Flaviu George Predescu.

Ion Popescu Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here