
„Obama, aderă la socialism!”, a declarat Chavez. „Te invităm să te alături axei răului!”, a adăugat el, cunoscut pentru sarcasmul şi tiradele sale antiamericane.
Precedenta administraţie americană, a lui George W. Bush, a introdus această expresie pentru a desemna state ca Iranul sau Coreea de Nord, suspectate că se dotează cu arme de distrugere în masă şi că sprijină terorismul. Preşedintele venezuelean a abordat numeroase subiecte în acest discurs, de la socialismul ca mijloc de „salvare” a lumii capitaliste, până la criza politică din Honduras. De fiecare dată, acesta a adresat câteva cuvinte preşedintelui american, uneori elogioase, alteori ironice. El l-a invitat totodată să ridice embargoul împotriva Cubei şi să se abţină de la utilizarea bazelor militare din Columbia.
Referitor la Honduras, el a acuzat armata americană că a fost complice la lovitura de stat de la 28 iunie, lăsând să se înţeleagă că şi Barack Obama ar putea fi implicat.