Cetăţenii din Scoarţa, conştiincioşi la plata impozitelor

360

primaria scoartaAchitarea impozitelor pe anul în curs până la sfârşitul lunii martie atrage o bonificaţie de 10% pentru fiecare persoană care îşi plăteşte integral această datorie.

În comuna Scoarţa, aproape un sfert dintre locuitori au beneficiat, până în prezent de cele 10 procente bonus.

Cetăţenii din Scoarţa, de bună-credinţă
Conform celor declarate de Maria Isdrariu, şef-birou Contabilitate din cadrul Primăriei Scoarţa, cetăţenii acestei comune sunt, în mare măsură, conştiincioşi în privinţa plăţilor: „oamenii sunt de bună credinţă şi, în general, cei care plătesc în fiecare an până la 31 martie pentru a beneficia de bonificaţia de 10%, sunt şi cei care şi-au impozitele şi anul acesta. Până în prezent, aproximativ 25% din locuitorii comunei s-au prezentat la sediul primăriei, achitându-şi impozitul aferent lui contabila scoarta2010. Ceea ce este impresionant cu adevărat, este faptul că şi cei care au pensii foarte mici vin să-şi achite impozitul. În rest, ca şi categorii ale celor buni-platnici, pot să spun că atât salariaţii, cât şi pensionarii, vin la primărie pentru a-şi plăti impozitele şi taxele”. Ceva mai reticenţi, când vine vorba de impozite, sunt însă cetăţenii de etnie rromă de pe raza comunei Scoarţa: „Rromii plătesc doar atunci când au nevoie de vreo adeverinţă de la primărie, unii dintre ei susţinând că nici amenzile nu trebuie plătite, de aceea, s-ar putea spune că ei privesc cu relaxare problema achitării taxelor şi impozitelor”, a mai spus Maria Isdrariu.
Sistem informatizat de achitare a facturilor
Deşi se află în mediul rural, comuna Scoarţa este o localitate unde tehnica modernă este prezentă inclusiv la compartimentul impozite şi taxe. „Sistemul de achitare a facturilor de apă, a impozitelor şi taxelor , este informatizat în totalitate, ceea ce le conferă cetăţenilor siguranţă şi încredere, dar şi o transparenţă deplină a procesului de calculare şi achitare a datoriilor pe care le au de plătit, indiferent că este vorba despre facturi, sau impozite şi taxe, aşa cum am mai spus”, a completat Maria Isdrariu, şef-birou Contabilitate.
Apelul autorităţilor către cetăţeni
„Conducerea Primăriei Scoarţa şi compartimentul de contabilitate, implicit, fac un apel către cetăţii comunei în vederea achitării impozitelor şi taxelor până la 31 martie, pentru a beneficia de bonificaţia de 10%, dar şi cei care nu au posibilitatea de a ajunge la primărie până la această dată, sunt bine-veniţi şi ulterior”, declară Maria Isdrariu.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here