Cercetați pentru furt de material lemnos

246

Doi gorjeni sunt cercetați de polițiști după ce au tăiat și sustras material lemnos, unul din fondul forestier aparținând Obștii Suseni, iar celălalt de pe raza satului Cornetu.

Miercuri, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Runcu şi Arcani au depistat pe drumul forestier Valea Suseni un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară cu care tracta un atelaj în care se aflau șapte bucăţi de material lemnos pentru care nu deţinea documente de provenienţă legală. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii a rezultat că arborii au fost tăiaţi fără drept şi sustraşi din fondul forestier aparţinând Obştii Suseni. Materialul lemnos a fost lăsat în custodie unui reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Runcu, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos. Tot miercuri, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 59 de ani, din comuna Căpreni, despre faptul că un bărbat, de 42 de ani, a sustras mai mulţi arbori cu ajutorul unui atelaj cu tracţiune animală, de pe raza satului Cornetu. Materialul lemnos şi atelajul au fost lăsate în custodia unui reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Stoina până la definitivarea cercetărilor. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de arbori.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here