Cercetat pentru contrabandă cu alcool

344

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Mehedinţi, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu alcool după ce în autoturismul său au fost găsite 22 de sticle de alcool etilic de provenienţă străină, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă şi transport.

Sâmbătă, 27 septembrie 2013, la orele 16:50, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu, au depistat un bărbat în vârstă de 49 ani, din Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi, care transporta cu un autoturism pe str. Calea Severinului din Târgu-Jiu 22 sticle de alcool etilic de provenienţă străină, fără a putea prezenta documente de provenienţă şi transport. „Conducătorul auto a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, întreaga cantitate de alcool fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu alcool faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr.86/2006, Codul Vamal al României”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here