Cercetat în stare de libertate pentru o fraudă de peste un miliard

392
Un bărbat de 28 de ani din judeţul Vâlcea a fost reţinut joi de către ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru că a înşelat reprezentanţii unei societăţi comerciale cu suma de 1,2 miliarde de lei vechi.

Remus B.O., de 28 ani, din comuna Mateeşti, judeţul Vâlcea, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Bărbatul, în cursul lunii iulie 2009, cu ocazia aprovizionării de mărfuri în valoare de 120.000 lei, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase a indus în eroare reprezentanţii unei societăţi comerciale Braşov. Vâlceanul a emis trei file CEC completate cu date false, dar a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore. În prezent este cercetat în stare de libertate, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, unde s-a dispus măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here