CEO mai are timp să se constituie parte civilă în dosarul lui Ciurel

452

Consilierul lui Laurenţiu Ciurel, Cosmin Popescu, dar şi managerul societăţii au explicat ieri de ce, până în prezent CEO, nu s-a constituit parte civilă în procesul în care conducătorul companiei este trimis în judecată. Ciurel s-a scuzat spunând doar că nu putea să ia el o astfel de decizie, el fiind doar parte în proces.

“Eu sunt parte în proces. Ce explicaţii pot să dau eu. Eu am primit o hârtie, am dat-o la Departamentul Juridic, am dat-o la colegii mei, că nu pot să judec eu în cazul meu. Am dat-o la jurişti..”, a declarat Ciurel, trimis în judecată ca şi inculpat în dosarul “Turceni-Rovinari”.
ceoCosmin Popescu, fost şef al juriştilor din Divizia Minieră, în prezent consilier personal al managerului CEO, a declarat, în schimb, că încă mai este timp ca gigantul energetic să se constituie parte civilă în proces, asta deoarece situaţia se află în analiză, iar solicitarea se poate face fie în instanţă, la unul dintre termene, fie în scris la instanţă. “Partea juridică şi partea economică din CEO va înainta un material conducerii care va fi supus aprobării şi nu o să încălcăm prevederile legale.(..) Nu a trecut termenul legal în care societatea se putea constitui parte civilă.(..) La acest moment se analizează, pentru că sunt două aspecte, juridic şi economic”, a declarat consilierul Cosmin Popescu.
Acesta a mai susţinut că în dosarul “Turceni-Rovinari”, instrumentat de DNA, nu există vreo expertiză făcută de vreun organ independent.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here