CEO a pierdut procesul cu CET Govora pentru transferul de afacere parafat de Ciurel!

834

Tribunalul Vâlcea a respins, pe fond, solicitarea Complexului Energetic Oltenia către Euro Insol, administratorul judiciar al CET Govora, a sumei de 182 milioane de lei, reprezentând banii datorați pe exploatările miniere Berbești și Alunu, conform contractului de transfer de afacere încheiat în martie 2015. Sentința poate fi atacată cu apel.

În luna august, Complexul Energetic Oltenia îi solicită această plată administratorului judiciar al CET Govora, după ce lipsa figurează într-un raport de control, în dauna societății de stat din Gorj. Administratorul judiciar nu face plata, astfel că părțile ajung la judecată. Procesul pe fond ajunge să fie pierdut la CEO care poate continua litigiul cu apel, CET Govora fiind în insolvență din 2016.Contractul de transfer al afacerii privind cariera Berbeşti s-a încheiat de către CEO în 2 martie 2015, pentru suma de 184.140.000 de lei, fără TVA, conform art 128. al.7 din Codul Fiscal. Prin afacere s-a înţeles “bunurile achiziţionate, creanţele CEO, angajaţii, licenţa, avizele şi permisele, datele şi contractele CEO, obligaţiile de mediu destinate activităţii comerciale şi destinate exploatării lignitului din cariere… prevăzute în anexele la acest contract”, care au fost transferate astfel către CET Govora.
La momentul transferului, creanţe datorate de CET Govora către CEO, la 31 iulie 2014, erau de 221.253.503 de lei, reprezentând 177.321.041 de lei creanţa principală(adică obligaţiile faţă de CEO), iar 43.932.462 de lei penalităţile conform clauzelor contractuale.Bunurile predate, prin contractul în cauză, au fost în valoare de 74. 589.813, 38 de lei reprezentând de fapt mijloace fixe, infrastructură, stoc de materiale, terenuri în proprietate, amenajări terenuri, obiecte de inventar, investiţii în curs, dar şi un stoc cărbune. Adunând creanţele şi bunurile predate CET Govora a rezultat suma de 295.843.316,38 de lei. Din aceasta s-a scăzut preţul contractului de transfer al afacerii de 184.140.000 de lei, rezultând astfel o pierdere pentru CEO de 110.703.316,38 de lei, sumă care nu ar fi fost trecută în situaţia financiar-contabilă la şase luni a companiei.“Ceea ce dumneavoastră numiţi afacere este, de fapt, un proces de reorganizare. Sigur că o gaură neagră de care scapi, în care se duc salariile a o mie de oameni, lucrări de investiţii, se duc lucrări de mentenanţă, care presupune milioane de euro pe an pentru exproprieri şi care nu returnează nimic sau nimic, sigur că este o afacere profitabilă. Eu nu aş numi-o afacere, deoarece s-a micşorat o pierdere care înseamnă profit”, explica Laurențiu Ciurel, pentru Gorjeanul, în octombrie 2015.Cu toate acestea, afacerea păguboasă pentru CEO a apărut și în raportul de control al Ministerului Energiei din vara anului trecut, la actuala administrație și-a pus juriștii la treabă, încercând recuperarea banilor pierduți de trei ani.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here