CENTRUL DE CALCUL S.A. TÂRGU-JIU – Singurul Centru Acreditat ECDL din Gorj

1541

poze 035Permisul european de conducere a computerului (ECDL) este cel mai important şi cel mai răspândit standard de certificare şi atestă faptul că deţinătorul lui posedă cunoştinţe de bază despre Tehnologia Informaţiei spre a folosi un calculator personal şi Aplicaţii de Calcul obişnuite la un nivel mediu de competenţă. Permisul ECDL complet reprezintă o referinţă şi pentru celelalte certificări standardizate dezvoltate în acest moment de Fundaţia ECDL.

Începând cu data de 28 octombrie 2002, CENTRUL DE CALCUL S.A. TÂRGU- JIU este „Centru de testare ECDL acreditat” (European Computer Driving Licence – Permisul European de Conducere a Computerului), centru de testare cu numărul 30, fiind astfel printre primele centre acreditate din ţară. În perioada 2002-2008, un număr de 10.000 de persoane din toate domeniile de activitate: adminstraţie, bancar, sănătate, de la societăţi comerciale au urmat cursuri şi au obţinut permisele ECDL.

La 30 iulie, au început înscrierile pentru următoarele cursuri: – ECDL; – Iniţiere în utilizarea calculatorului; -Competenţe informatice; -Operatori introducere, validare şi prelucrare date; – Contabilitate. Documentele necesare pentru înscrierea la cursuri sunt: copie Carte de Identitate/Buletin de Identitate, copie Certificat de Naştere, Copie Certificat de Căsătorie (dacă este cazul). Cursul se adresează oricărei personae din Târgu Jiu şi judeţul Gorj care doreşte să aibă un certificat recunoscut pe plan internaţional, care atestă însuşirea cunoştinţelor şi a deprinderilor de bază în utilizarea calculatoarelor şi a celor mai răspândite programe din pachetul Microsoft Office.
Certificările ECDL pentru care CENTRUL DE CALCUL S.A. TÂRGU- JIU este autorizat sunt : ECDL Complet (Concepte generale ale IT, Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor, Editare de text, Calcul tabelar, Baze de date, Prezentări, Informaţie şi Comunicare); ECDL Start (4 module: Windows, Word, Internet, C.B.T.I), ECDL Avansat ( ECDL Avansat Editare de text, ECDL Avansat Calcul tabelar, ECDL Avansat Baze de date, ECDL Avansat Prezentări); ECDL Specialist ( ECDL CAD, ECDL Web Starter, ECDL Image Maker).
ECDL (European Computer Driving Licence) este un permis unic, recunoscut pe plan internaţional, care atestă însuşirea cunoştinţelor şi a deprinderilor de bază în utilizarea calculatoarelor şi a celor mai răspândite programe din pachetul Microsoft Office. Permisul ECDL atestă faptul că deţinătorul lui posedă cunoştinţe de bază despre Tehnologia Informaţiei şi poate folosi un calculator personal şi aplicaţii de calcul uzuale la un nivel performant.
Posesorilor permiselor ECDL le sunt recunoscute competenţele în utilizarea calculatorului în întreaga Europă, indiferent de ţara în care a fost emis permisul. În momentul actual sunt peste 90 de ţãri ce recunosc acest permis, peste 3 miloane de candidaţi şi peste 15.000 de centre de testare în întreaga lume, printre care se află şi Centrul de Calcul S.A.Târgu Jiu..
Mai multe informaţii despre înscrierea la cursurile organizate, precum şi despre activitatea şi realizările tânărului colectiv de aici, puteţi afla accesând pagina de internet: www.centruldecalcul.ro.
Marius Becherete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here