Cel puţin 38 de morţi după trecerea furtunii Irene prin SUA

356

furtuna ireneFurtuna Irene a părăsit luni Statele Unite pentru a se îndrepta spre Canada după ce a provocat moartea a cel puţin 38 de persoane în 11 state şi numeroase inundaţii, care au afectat în special Vermont, un stat mic situat la graniţa cu Canada.

„Vom avea nevoie de timp pentru a ne reface dintr-o furtună de o asemenea amploare”, a declarat preşedintele Barack Obama. „Resimţim încă efectele în numeroase zone ale ţării, în special în New England şi în Vermont, unde au avut loc inundaţii enorme”, a declarat el. furtuna-irenePotrivit unor surse oficiale şi presei locale, cel puţin 38 de persoane au murit în 11 state, dintre care câte şase la New York, New Jersey şi North Carolina. În New Jersey, o şoferiţă în vârstă de 20 de ani a fost găsită moartă la mai multe ore după ce l-a sunat pe un prieten şi poliţia, pentru a le spune că nivelul apei din maşina sa, luată de viitură pe o stradă din comitatul Salem, a ajuns până la gât. În Vermont, un stat rural şi muntos cu 600.000 de locuitori, mai multe poduri au fost rupte şi unele drumuri au fost blocate, situaţie care a făcut imposibil accesul la unele sate. „Nu am văzut astfel de inundaţii în Vermont de 75 de ani”, a declarat guvernatorul statului, Peter Shumlin. „Oamenii suferă mult”. ireneOraşul West Brattleboro, cu 3.000 de locuitori, semăna luni cu o vastă plajă de nisip acoperită cu pietre, după retragerea apelor. Pe toată coasta de est, cinci milioane de persoane erau în continuare private de energie electrică. „Mii de persoane au în continuare nevoie de hrană şi de adăpost”, a declarat Charley Shimanski, un oficial din cadrul Crucii Roşii, responsabil de situaţiile de urgenţă. uraganul irenePagubele provocate de furtună ar putea costa între cinci şi şapte miliarde de dolari, a declarat luni pentru AFP compania de gestionare a riscului Eqecat.

 

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here