Denumită ştiinţific Hypericum perforatum, sunătoarea este o plantă medicinală care a devenit cunoscută mai ales prin tratarea stărilor de depresie. Folosită din cele mai vechi timpuri, sunătoarea este o plantă perenă ce creşte în zone de deal, munte şi câmpie, la marginea pajiştilor şi a pădurilor.
Preparatele pe bază de sunătoare şi-au dovedit de timpuriu efectele curative. Planta înflorită se foloseşte pentru prepararea ceaiului de sunătoare, iar florile sunt utilizate în prepararea tincturii şi a uleiului de sunătoare.
Toate preparatele pe bază de sunătoare sunt recomandate în tratarea stărilor de depresie şi de anxietate, stărilor de nervozitate, insomniei, hepatitei acută şi cronică, colitei, dischineziei biliare, gastritei, ulcerului gastric şi diareei. În urma unor studii realizate de cercetători germani s-a constatat că sunătoarea este mult mai eficientă în tratarea stărilor de depresie decât tratamentul medicamentos. Una dintre cele mai comune plante medicinale, sunătoarea are acţiuni antidepresive, antivirale, antiinflamatorii, diuretice, antiseptice, astringente, cicatrizante, antibiotice etc.
Ceaiul de sunătoare este folosit şi în combaterea nevralgiei trigemenului cu condiţia de a se consuma 2-3 căni de ceai pe zi, iar zona afectată să fie unsă cu ulei de sunătoare. Pentru prepararea ceaiului de sunătoare se pune 1 plic la 250 ml de apă clocotită şi se acoperă pentru 10 minute. Dacă aveţi nevoie de o doză mai concentrată puneţi 2–3 pliculeţe la 100 ml de apă clocotită. Această concentraţie poate fi folosită şi în tratarea unor răni şi leziuni externe uşoare. Fetiţelor în creştere li se recomandă 2 ceşti de ceai de sunătoare pe zi; ajută la dezvoltarea organelor genitale şi la reglarea ciclului menstrual.
Uleiul de sunătoare este o comoară în orice gospodărie. El îşi menţine proprietăţile curative timp de 2 ani de zile şi poate fi întrebuinţat în ungerea rănilor, a hematoamelor, a ganglionilor şi a porţiunilor de piele mai aspre (de exemplu zona coatelor sau a genunchilor). Durerile de spate, de sciatica, de reumatism sau de lombago pot dispărea prin masarea cu ulei de sunătoare. Arsurile de soare, precum şi durerile de burtă ale sugarilor (colicii) trec prin masarea cu ulei de sunătoare. Compresele cu ulei de sunătoare sunt foarte bune în vindecarea rănilor grave deschise. Pentru prepararea uleiului de sunătoare se adună florile de sunătoare şi se introduc într-o sticlă fără a se îndesa. Peste acestea se toarnă ulei de măsline care trebuie să acopere florile. Sticla, sigilată, se lasă câteva săptămâni în soare sau lângă o sursă de căldură. Atunci când observaţi că lichidul a devenit roşiatic, se strecoară printr-un tifon şi se storc bine florile, după care se pune în sticle închise la culoare. Dacă aveţi nevoie de ulei de sunătoare pentru tratarea arsurilor este bine să preparaţi produsul cu ulei de in şi nu ulei de măsline.
Tinctura de sunătoare este folosită atât intern cât şi extern. Pentru realizarea acesteia aveţi nevoie de 2 mâini de flori de sunătoare care se pun într-un litru de rachiu. Sticla se lasă 3 săptămâni la soare sau altă sursă de căldură. Se administrează câte 10 – 15 sau 30 picături în puţină apă, în funcţie de recomandarea medicului. Ca uz extern, tinctura de sunătoare se foloseşte în tratarea gingivitei, abceselor dentare, eczemelor, hemoroizilor, nevralgiilor, rănilor şi arsurilor.
Cristina Răscol
