Ce trebuie să ştim despre hepatite

557

Inflamaţia ficatului, denumită generic hepatită, este de multe ori suficient de silenţioasă pentru a nu da semne decât atunci când ţesutul hepatic este afectat ireversibil. Dacă am face o clasificare, am putea împărţi hepatitele în virale, toxice, alcoolice şi autoimune. De departe, cele mai frecvente sunt hepatitele cauzate de virusuri: A, B, C, D, E, G şi este foarte probabil ca această listă să fie completată în anii următori, pentru că specialiştii descoperă periodic noi virusuri.

Hepatita A – boala mâinilor murdare
Virusul hepatic A se transmite uşor dacă nu se respectă igiena mâinilor, motiv pentru care hepatita A mai este numită şi „boala mâinilor murdare”.
După perioada de incubaţie, care variază între 2 şi 6 săptămani, bolnavii elimină în materiile fecale virusul pentru o perioadă de 1-8 săptămâni. Virusul A poate fi contractat şi prin consumul de apă din fântâni neigienic întreţinute sau de legume, fructe şi zarzavaturi nespălate şi contaminate.
Hepatita A nu necesită tratament antiviral, bolnavul vindecându-se, de obicei, fără complicaţii.

Hepatita B
Virusul hepatic B se transmite prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată, prin piercing şi tatuaje (dacă instrumentarul este contaminat), prin seringi (mai ales la utilizatorii de droguri) şi instrumentar medical contaminate, dar şi prin intermediul folosirii în comun a periuţei de dinţi, lamei de ras, forfecuţei pentru unghii şi chiar prin sărutul franţuzesc.
Mai este şi situaţia în care mama transmite bebeluşului său hepatita B, în timpul naşterii. Virusul B se află la originea a peste jumătate dintre cancerele hepatice, fiind considerat al doilea factor generator de cancer după fumat. Hepatita B nu se transmite prin pupat, printr-o strângere de mână, prin folosirea în comun a grupului sanitar sau prin folosirea în comun a tacâmurilor. Inflamaţia provocată de virusul B în ficat trebuie depistată şi tratată pentru a preveni fibrozarea ţesutului hepatic şi apariţia cirozei. Tratamentul este indicat de medicul de specialitate.

Hepatita C
Virusul hepatic C a devenit tot mai răspândit pe glob, în condiţiile în care oamenii de ştiinţă nu au creat încă un vaccin contra acestuia. Modul de transmitere şi de manifestare (peste 80% dintre bolnavi nu au niciun simptom) este acelaşi ca în cazul virusului B. Diferenţa este că procentul celor care scapă de virusul C din organism în mod spontan este mai mic decât în cazul hepatitei B – aproximativ 20%. Ceilalţi fac hepatită cronică, iar dacă nu sunt trataţi, la nivelul ficatului apare fibroza, care duce la ciroză, iar aceasta, la rândul ei, este un factor de risc pentru cancerul hepatic. Intervalul de timp în care se formează fibroza este rapid în unele cazuri
(5-10 ani), mai lent în altele (20-30 de ani) şi foarte lent în cele mai fericite cazuri (peste 30 de ani). Tratamentul presupune administrarea de interferon standard sau pegilat, împreună cu ribavina, un antiviral. Şi acesta, ca şi cel pentru hepatita B, se obţine gratuit prin obţinerea unui dosar la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Hepatita D
Virusul hepatic D infectează ficatul fie simultan cu virusul B (coinfecţie), fie ulterior acestuia (suprainfecţie). Statisticile arată că aproximativ 5% dintre cei care au hepatita B fac şi hepatita D. Cele două au în comun şi modul de transmitere: prin contactul cu sânge infectat, prin sex neprotejat şi de la mamă la nou-născut. Şi simptomele sunt similare. Hepatita D poate lua atât forme acute, cât şi cronice.

Hepatita E
Virusul hepatic E se transmite în acelaşi mod ca virusul A: prin contactul cu materiile fecale contaminate. Hepatita E este foarte frecventă în India, sursa de infecţie acolo fiind apa şi alimentele contaminate, însă este întâlnită şi în România. Manifestările sunt, ca şi în celelalte tipuri de hepatite, în principal digestive, cu deosebirea că icterul este rareori prezent. Din fericire, bolnavii se vindecă spontan, fără a avea nevoie de antivirale. Însă virusul E poate fi foarte periculos pentru gravide. În aceste cazuri, ar necesita un tratament cu interferon.

Hepatita G
Virusul hepatic G nu este pe deplin cunoscut de oamenii de ştiinţă. Ei au găsit asemănări cu virusul C în anumite aspecte, cum este modul de transmitere şi perioada de incubaţie.

Hepatita autoimună
Mai puţin întâlnite, dar cel puţin la fel de grave ca hepatitele virale sau toxice sunt hepatitele autoimune, în care sistemul imunitar atacă celulele hepatice, provocând inflamaţie şi moartea celulelor. Hepatita autoimună apare mult mai adesea la fete tinere şi la femei (între 15 şi 40 de ani) decât la bărbaţi. Oboseala, pierderea apetitului, urina închisă la culoare, greaţa şi voma, coloraţia galbenă a pielii şi a albului ochilor sunt simptomele care anunţă acest tip de hepatită. La femeie, se adaugă un simptom: absenţa menstruaţiei. Netratată, hepatita autoimună provoacă ciroză şi insuficienţă hepatică.

Alte cauze care duc la îmbolnăvire
Inflamaţia ficatului poate avea la origine şi substanţe care intoxică celulele hepatice. Expunerea la chimicale, dar şi ingestia de ciuperci otrăvitoare pot să provoace hepatita în numai câteva ore de la contactul ficatului cu aceste substanţe. Dintre chimicale, extrem de nocive sunt o mare parte dintre ierbicide, dar şi solvenţii folosiţi în curăţătoriile de haine, angajaţii fiind expuşi riscului de hepatită toxică. Alteori, inflamaţia ficatului apare după perioade mai îndelungate de expunere la anumite substanţe, cum sunt medicamentele. Cele mai nocive medicamente pentru ficat sunt antibioticele.
Consumul excesiv de alcool poate avea ca efect aceeaşi inflamaţie a ficatului ce duce la ciroză hepatică sau la insuficienţă hepatică. Băutorii obezi au un risc mult mai mare de a face hepatită alcoolică, în comparaţie cu cei care au o greutate normală.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here