Ce studii au cei care ne angajează?

539
business-Cum ţi se pare că responsabilul de angajarea ta nu are calificarea necesară pentru a te evalua? Dacă, spre exemplu, un licenţiat în construcţii te chestionează la un interviu pentru un post într-o companie farmaceutică? În România este posibil, susţin specialiştii.

Numeroşi absolvenţi de facultate să lucreze în domenii total diferite de pregătirea teoretică. La interviul pentru recrutare însă, specialiştii în resurse umane se uită cu ochi critic dacă ai sau nu ai studii adecvate postului la care râvneşti. Situaţia este paradoxală dacă ţinem cont că, în foarte multe cazuri, însuşi managerul de HR nu are studii de specialitate. Conform profilului făcut public pe reţeaua de socializare de business LinkedIn.com, mulţi manageri de resurse umane nu sunt specializaţi în acest domeniu. Amalia Vornicu, bunăoară, actualul manager de resurse umane al companiei farmaceutice Help Net, are experienţă în acest domeniu, însă nu are studii de HR, fiind licenţiată în Management la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza” din Iaşi şi având, în plus, un master în Administrea Afacerilor la Universitatea din Bucureşti. La fel stau lucrurile şi în cazul managerului de resurse umane din cadrul Rompetrol Refining. Cristina Budin are o experienţă de peste 10 ani în domeniu, însă a absolvit Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti. Corina-Daniela Irimie, HR managerul Microsoft România şi Bulgaria, cu experienţă similară şi în cadrul companiei farmaceutice GlaxoSmithKline, este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi nu menţionează pe profilul său o pregătire suplimentară în resurse umane. Un alt astfel de exemplu este cel al Mihaelei Popescu, de asemenea director de resurse umane în cadrul Oracle România. Ea este absolventă a Facultăţii de Limbi Străine, specializarea Engleză – Japoneză.
Specialiştii în resurse umane contactaţi declară că situaţia nu este tocmai surprinzătoare pe o piaţă a muncii imatură precum cea din România. În plus, după cum spune Sorin Roibu, managing director al Arthur Hunt şi membru HR Club, „studiile în resurse umane în România s-au dezvoltat mai degrabă în ultimii 2-3 ani, iar calitatea încă nu este pe deplin confirmată”. Pentru specialiştii în HR care se ocupă strict de administrarea de personal, Florin Gogianu spune că cele mai nimerite sunt cursurile de Legislaţia muncii.
Chiar dacă pentru a profesa în domeniul resurselor umane sunt necesare anumite studii, angajatorii nu se sfiesc să opteze pentru candidaţi mai puţin pregătiţi teoretic, dar cu experienţă. Trecând peste studii şi experienţă, un specialist în HR trebuie să aibă atât aptitudini specifice, cât şi o atitudine adecvată. Silvia Popa spune că atitudinea este însă cea mai importantă. Acest lucru se vede prin felul în care specialiştii în resurse umane privesc problemele din sistem.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here