Ce pot să fac pentru a reduce colesterolul?

486

colesterolGrăsimile polinesaturate şi cele monosaturate sunt bune pentru reducerea colesterolului. Din cele două categorii de grăsimi fac parte: nucile, seminţele, uleiurile vegetale, avocado, uleiul de măsline şi de rapiţă. Dar, un consum ridicat al acestor grăsimi nu este nici pe jumătate la fel de eficient ca reducerea consumului de grăsimi saturate.

De asemenea la reducerea colesterolului rău contribuie şi consumul de fibre solubile pe care le găsim în ovăz, orez, fasole şi mazăre, orz, citrice, căpşuni, morcovi şi mere.

Şi produsele de soia pot scădea nivelul colesterolului din sânge, ca de altfel şi usturoiul. Mâncaţi un căţel sau doi de usturoi pe zi şi va fi de un real folos în scăderea colesterolului.

Un rol benefic în creşterea colesterolului „bun” îl au acizii graşi omega-3 din peştii graşi. Ar trebui să consumaţi cel puţin o dată pe săptămână peşte care să conţină acizi graşi Omega 3 şi să păstraţi o dietă cu puţine grăsimi.

Un nivel scăzut al colesterolului îl poate avea şi consumul de ceai verde şi negru.

Un consum moderat de alcool (1-2 pahare pe zi) în special vinul roşu poate ridica nivelul colesterolului „bun” cu până la 10%.

Ce trebuie să mai faceţi pentru a scădea colesterolul?

Sunt persoane care moştenesc colesterolul ridicat. Câte eforturi ar depune, nivelul acestuia nu scade, şi va trebui să i se administreze medicamente. Dar pentru foarte multe persoane scăderea colesterolului se poate reduce prin adoptarea unui anumit stil de viaţă.

Scăderea în greutate. Multe studii au demonstrat că de fapt kilogramele în plus sunt mult mai periculoase pentru arterele femeilor decât ale bărbaţilor, astfel reducând colesterolul „bun”.

Faceţi mişcare. Dacă nu faceţi şi exerciţii fizice chiar şi o dietă strictă nu va avea rezultatul scontat. Dar, dacă faceţi şi puţină mişcare, colesterolul poate scădea cu 9 procente. Orice activitate fizică e de bun augur: plimbat, ciclism, înot, dans, chiar şi urcatul scărilor.

Controlaţi-vă tiroida. Aproape 90% dintre femeile care au glanda tiroidă leneşă – hipotiroidism – au şi nivelul colesterolului ridicat – cu 30-50% peste normal. Simptomele includ oboseala, sensibilitate sporită la frig, pierdere în greutate, depresie şi înţepenirea articulaţiilor. Hipotiroidismul se poate corecta uşor prin medicamente prescrise şi, odată tratat, dispare şi problema colesterolului.

Vitamina E. Antioxidanţii, cum ar fi vitamina C, vitamina E, betacaroten şi seleniu, au rol în apărarea împotriva oxidării biologice. Deci, dacă veţi consuma zilnic fructe şi legume bogate în antioxidanţi vor scădea cu mult efectele dăunătoare ale colesterolului. Vitamina E este oxidantul care are rolul cel mai protector. Este destul de greu să acumulaţi cantitatea suficientă de vitamina E din alimentaţie, şi de aceea se recomandă să luaţi un supliment.

Când se va apelala medicamentaţie?

Conform specialiştilor se va apela la medicamente, numai dacă aţi suferit un atac de cord sau sunteţi afectaţi de o boală coronariană, când colesterolul „rău” depăşeşte 190mg/dl, dar şi în situaţia în care colesterolul „rău” este peste 160mg/dl şi survin o serie de factori: bărbaţi peste 45 de ani, femei peste 55 de ani, hipertensiune, diabet, fumaţi sau aveţi în familie cazuri de boli cardiace.

Chiar şi atunci când urmaţi un tratament medicamentos, exerciţiile fizice, precum şi o alimentaţie sănătoasă sunt deosebit de importante. Astfel veţi reduce riscul afecţiunilor cardiace.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here