Ce facem ca răceala să nu mai avanseze

109

reaceala2Nasul înfundat, durerile supărătoare din gât şi starea de rău generală sunt semne care prevestesc instalarea unei răceli. Pentru a stopa avansarea răcelii, poţi apela la anumite trucuri care să nu te lase învinsă în faţa acestei boli.

Lichide multe

Apa plată, ceaiurile consumate la temperatura camerei reduc semnele specifice acestei boli, cum ar fi durerea în gât, nasul înfundat.

De altfel, la fel de importantă este şi hidratarea. De asemenea, sucurile naturale de fructe, indicate ar fi cele preparate în casă, au foarte multe vitamine şi fortifică sistemul imunitar, stopând agravarea bolii.

Gargara cu sare este indicată

Pentru a face ca durerea din gât să dispară pune o linguriţă de sare grunjoasă într-un pahar cu apă caldă şi fă gargară cu această soluţie. Acest procedeu este util pentru reducerea durerilor şi a inflamaţiilor gâtului şi mucoaselor.

Păstrează-ţi nasul curat

Indicată este apa salină sau spray-ul nazal încă de la semnele incipiente, iar un duş fierbinte este soluţia cea mai bună. Acesta curăţă căile nazale, iar plămânii vor fi şi ei eliberaţi de secreţiile formate. Dacă recurgi la inhalaţii adaugă în apă ulei esenţial de eucalipt – astfel vei reuşi să-ţi dezinfectezi căile respiratorii, să poţi respira mai bine, dar nu trebuie să abuzezi de această metodă.

Medicamentaţia te va ajuta

Mergi la o farmacie şi spune-i farmacistului despre ce este vorba, iar acesta cu siguranţă îţi va indica medicaţia corespunzătoare care să stopeze evoluţia bolii. În doar două zile de tratament te vei simţi mult mai bine, iar răceala va dispărea curând.

Combate durerea din gât

După ce ai servit masa ia câte o linguriţă de miere, care are efecte tot atât de bune ca şi ale unui sirop de tuse. Persoanelor care nu le place mierea consumată ca atare, o pot pune în ceaiul cald sau o pot consuma pe o bucăţică de pâine. Indiferent cum alegi să o consumi, mierea va aduce organismului numeroase avantaje.

Supa şi ea recomandată

Supele şi ciorbele îmbogăţite cu legume sunt pentru organism o binefacere, mai ales în perioadele de răceală şi mai mult decât atât aduc un plus de vitamine corpului făcându-l să se refacă mai repede. Pune în supă cartofi, ţelină morcovi, ceapă, rădăcină de pătrunjel, păstârnac dar şi alte legume pe care le preferi.

Nu uita să faci mişcare

Exerciţiile uşoare activează sistemul imunitar, astfel încât puţină mişcare îţi va fi de mare ajutor.

Dansează, aleargă sau alege orice altă activitate fizică care-ţi place.

Astfel te vei simţi mult mai bine.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here