Câteva remedii naturiste

177

remedii naturiste1Fiecare dintre noi ştie de avantajele pe care anumite plante, fructe şi legume le aduc sănătăţii. Dar despre următoarele remedii naturale, se poate spune că sunt încercate şi au primit certitudinea că pot înlocui cu brio medicamentele.

Ghimbirul înlătură greaţa

Ghimbirul este un apreciat condiment. Se utilizează în cofetărie şi la pregătirea mâncărurilor. De remarcat pentru calităţile lor medicale sunt biscuiţii cu ghimbir sau berea de ghimbir.

Studii au demonstrat că anumite combinaţii de substanţe din ghimbir stopează greţurile şi vărsăturile, în special pe cele din sarcină, înlătură în mare parte răul de maşină, fără a avea efecte secundare. Este bun şi în greaţa produsă de chimioterapie sau după o intervenţie chirurgicală. Se foloseşte simplu sau în preparate obişnuite.

Usturoiul reduce tensiunea arterială

Poate de multe ori ai tendinţa de a nu-l folosi (deşi mirosul nu se mai simte după un pahar de lapte), datorită mirosului, dar nu procedezi tocmai bine. Usturoiul se utilizează ca remediu de foarte mult timp. S-a arătat că acesta scade tensiunea arterială la persoanele cu tensiune arterială mare. De asemenea, consumul regulat de usturoi, doi-trei căţei pe zi micşorează nivelul de colesterol din sânge.

Ambele efecte determină încetinirea procesului de dezvoltare al arterosclerozei – întărirea arterelor, prima consecinţă a bolilor de inimă şi a accidentelor vasculare cerebrale.

Soia micşorează colesterolul

Soia este originar din Asia fiind considerat un aliment de dietă şi a devenit foarte cunoscută şi în restul lumii. Soia conţine foarte multe proteine şi izoflavone, care sunt similari cu estrogenul, hormonul feminin. Cercetătorii sunt din ce în ce mai siguri să spună că soia este capabilă sa reducă supărătoarele bufeuri ale femeilor după menopauză.

Dar, dacă se consumă zilnic soia, va avea un impact deosebit în ceea ce înseamnă nivelul de LDD – adică colesterolul rău.

Uleiul de mentă

Menta se găseşte din abundenţă în Europa şi este folosită pentru a da aromă alimentelor, dar ca şi plantă medicinală este foarte utilă. Uleiul de mentă este, de altfel, foarte bun în vindecarea şi ameliorarea simptomelor sindromului de colon iritabil. De asemenea, uleiul de mentă înlătură indigestiile.

Sucul de merişor, bun pentru aparatul urinar

Un complex de vitamine, sucul de merişor este un veritabil medicament pentru înlăturarea şi vindecarea infecţiilor tractului urinar, ale tractului digestiv dar şi în calmarea tulburărilor de natură infecţioasă ale stomacului şi ficatului. Sucul de merişor combate de asemenea şi bacteria E-coli şi Heliobacter pylori, cea care favorizează apariţia ulcerului.

Sucul de merişor mai are capacitatea de a îndepărta placa dentară.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here