Cataracta

580

Cataracta este o opacifiere a cristalinului natural al ochiului. Pe plan mondial aceasta este cauza cea mai răspândită a orbirii. Dezvoltarea cataractei la adult se datorează îmbătrânirii, expunerii luminii solare, fumatului, subalimentaţiei, unor traumatisme oculare, unor boli de sistem, precum şi unor medicaţii cum ar fi steroizii. Mai mult de jumătate dintre persoanele trecute de 65 de ani au cataractă. Pacienţii cu cataractă se plâng de obicei de imagini înceţoşate, neclare.

Simptomele cele mai frecvente ale cataractei sunt:
• Vederea înceţoşată,
• Vedere redusă noaptea,
• Schimbarea mai frecventă a dioptriilor,
• Estomparea culorilor,
• Sensibilitate mărită la lumină, apariţia unui halou în jurul luminilor,
• Vedere dublă sau multiplă.
Aceste simptome pot apare şi la alte afecţiuni ale ochiului, aşa că un sfat al specialistului este absolut obligatoriu!

Care sunt diferitele tipuri de cataractă?
• Cataracta datorită îmbătrânirii: majoritatea cataractelor sunt legate de îmbătrânire;
• Cataracta congenitală: Unii copii se nasc cu cataractă sau o dezvoltă în primii ani de viaţă, de multe ori la ambii ochi. Acestea nu ar trebui să afecteze vederea. Dacă totuşi o afectează, trebuiesc operate.
• Cataracta secundară;
• Cataracta traumatică: Poate aparea imediat după un traumatism. Ea se poate dezvolta însă şi după câţiva ani.

Tratamentul cataractei
Iniţial, vederea afectată de cataractă poate fi îmbunătăţită printr-o nouă prescriere de ochelari sau o iluminare mai puternică. Totusi, când cataracta avansează, intervenţia chirurgicală este singura soluţie. Operaţia de cataractă devine necesară în momentul în care afectează activitatea zilnică a pacientului. Decizia pentru operaţie îi aparţine însă acestuia. Dacă pacientul are cataractă la ambii ochi, ei nu pot fi operaţi în acelaşi timp. Fiecare ochi va fi operat separat. Operaţia de cataractă este una dintre cele mai sigure şi eficiente operaţii.
Cea mai bună cale de a trata cataracta este înlocuirea cristalinului natural opacifiat cu un cristalin artificial, nou, transparent. Acest nou implant va rămâne permanent clar şi nu va necesita niciodată înlocuirea sa. De aceea alegerea cristalinului este foarte importantă pentru reuşita operaţiei.
Cristalinul natural este închis într-o capsulă, un învelis care îl ţine în poziţie.
Cristalinul este acea parte a ochiului care ajută la focalizarea luminii pe retină. Retina este un strat fotosensibil care îi transmite semnale vizuale creierului. Cristalinul este localizat imediat în spatele irisului, partea colorată a ochiului. Cristalinul îşi schimbă forma. Devine mai rotund când privim obiecte apropiate şi mai aplatizat când privim obiecte aflate la distanţă. Cristalinul este format în cea mai mare parte din apă şi proteine. El permite trecerea luminii şi o focalizează pe retină. Câteodată aceste proteine opacifiază o mică parte a cristalinului. Aceasta este cataracta. Cu timpul opacifierea se extinde la întrega suprafaţă a cristalinului, îngreunând astfel şi mai mult vederea.
Cea mai modernă tehnică chirurgicală folosită în prezent este facoemulsificarea denumită pe scurt “faco”. Această tehnică chirurgicală necesită o incizie de 2,2 – 2,8 mm, rezultând o vindecare mult mai rapidă. Odată procedura de înlăturare a cristalinului natural opacifiat terminată, se trece la înlocuirea lui cu un cristalin artificial, numit implant de cristalin sau IOL (intraocular lens). Cele mai avansate implanturi sunt cristalinele foldabile.
Unul din avantajelele tehnicii prin facoemulsificare este acela că, prin realizarea unei incizii mici, care nu necesită sutură şi se vindecă mult mai repede, îi permite pacientului să plece acasă imediat după operaţie şi să-şi reia activităţile obisnuite în foarte scurt timp.
După operaţie, majoritatea pacienţilor vor avea nevoie de ochelari pentru citit. Ochelarii pentru vederea la distanţă vor putea fi însă eliminaţi. În majoritatea cazurilor, vindecarea completă se produce după aproximativ douş săptămâni de la operaţie, moment în care se poate face şi prescrierea noilor ochelari.

Cristaline artificiale folosite pentru operaţia de cataractă:
Cristalinul rigid (nefoldabil). Are avantajul unui preţ mai mic, dar necesită o incizie mai mare, de 5 – 6 mm, cu sutură (coasere), rezultând implicit o vindecare mai îndelungată. Se folosesc mai rar, doar la cererea expresă a pacientului. Necesită ochelari pentru citit după operaţie.
Cristalinul monofocal din acrilat (Acrysof®). Acrilatul este un material foarte bun, cu o bună compatibilitate biologică, cu filtru pentru radiaţiile invizibile ultraviolete (UV) şi pentru radiaţiile albastre din spectrul vizibil. Necesită ochelari pentru citit după operaţie.
Cristalinul asferic natural din acrilat (Acrysof® IQ). Oferă o vedere postoperatorie mai bună şi un contrast mai bun datorită reducerii aberaţiilor sferice. Fiind mai subţire decât cristalinele celelalte, necesită o incizie şi mai mică (1,8 – 2 mm). Necesită ochelari pentru citit după operaţie.
Cristalinul multifocal (Acrysof® ReSTOR®). Este unul dintre cele mai noi şi revoluţionare cristaline artificiale care permite pacienţilor operaţi de cataractă să vadă clar la orice distanţă fără ochelari. Este însă şi cel mai scump.
Ochiul trebuie examinat cu multă atenţie înaintea operaţiei. Cu ajutorul unor echipamente speciale se măsoară ochiul şi se determină puterea cristalinului artificial care trebuie implantat (biometrie). În ziua operaţiei, pacientul trebuie să se prezinte cu o jumătate de oră înainte. În timpul operaţiei, care nu durează în mod normal mai mult de 15 – 20 minute, pacientul este treaz. De obicei se foloseste anestezia locală care elimină orice senzaţie neplăcută şi care împiedică mişcarea ochiului în timpul operaţiei. Folosind echipamente speciale ultramoderne (microscop operator, aparate cu ultrasunete), se înlocuieşte cristalinul natural bolnav cu un cristalin artificial. Laserele nu sunt folosite în timpul acestor proceduri.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here